AcasăMARAMURESUL ISTORICA greșit, a zburat din post! Ponta l-a demis pe arogantul Petru...

A greșit, a zburat din post! Ponta l-a demis pe arogantul Petru Lificiu!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, va fi eliberat din funcţie, a anunţat, joi, premierul Victor Ponta, care s-a declarat deranjat de declaraţiile acestuia privind creşterea cu 5% a preţului electricităţii, acuzându-l de aroganţă.
Petru Lificiu a declarat miercuri că majorarea cu 5% a preţului electricităţii „nu înseamnă nimic”, echivalând cu consumul generat de becul uitat aprins în baie.
„O creştere cu 5% la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu”, a afirmat Lificiu într-o conferinţă de presă.
Potrivit angajamentelor asumate de autorităţi faţă de FMI, preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali.
Lificiu a spus însă că nu a fost luată o decizie cu privire la modificarea tarifelor.
„Nu este vorba de o creştere de preţ, ci de recunoaşterea unor costuri. (…) Încă nu s-a stabilit”, a spus Lificiu într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.
Premierul Victor Ponta s-a arătat deranjat foarte tare miercuri de declaraţia şefului ANRE.
„Am văzut declaraţia şefului ANRE şi m-a deranjat foarte tare. Nu cred că în felul ăsta pot să le răspunzi oamenilor, că îţi mai stingi un bec. În mod cert, orice creştere a preţului energiei se reflectă mai puţin la cei care au venituri mai mari şi mai mult la cei care au venituri mai mici”, a spus miercuri Ponta.
El a precizat că în ceea ce priveşte creşterea preţului la energie nu se schimbă nimic, rămânând în vigoare ceea ce s-a stabilit cu FMI înainte de venirea USL la guvernare.
„Nici în cursul acestui an nu vor fi alte modificări”, a spus Ponta.
Tarifele la electricitate şi gaze plătite de populaţie sunt reglementate de ANRE din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA