AcasăActualitate112A FĂCUT ACCIDENT PE STRADA FIRIZA - Alcoolul, viteza şi conducerea fără...

A FĂCUT ACCIDENT PE STRADA FIRIZA – Alcoolul, viteza şi conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat… nu fac casă bună

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă seara, la ora 21.20, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Firiza din municipiu.

Verificările efectuate de poliţişti au relevat că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool.

Un băimărean de 32 de ani, care conducea un moped pe direcţia strada Imaşului – strada Valea Neagră, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe carosabil.

În urma impactului a suferit leziuni corporale. A fost transportat la spital, unde a rămas internat.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Iar mopedul condus nu este înregistrat sau înmatriculat.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

sursa foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA