DRAGNEA, TUFĂ DE TELEORMAN Sunt convins că tot scandalul și toate schimburile de replici legate de noutatea de la București privitoare la mutarea sediului Ambasadei României la Ierusalim au provocat destule zâmbete. Cu inițiativa asta ne-am detașat de celelalte țări ale lumii și tot cu ea ne-am dat și în stambă.
În același timp, tuturor ne este clar că Liviu Dragnea încearcă să construiască un drum spre Casa Albă prin Israel. Relațiile sale cu Israelul (sau măcar cu unele personalități politice de acolo) sunt substanțial mai bune decât cele cu Washingtonul. Asta și explică ieșirea intempestivă a României. În fapt, ea este o comandă de la președintele Camerei Deputaților și face parte din categoria judecăților mici, de începători. Găsim noi o șmecherie salvatoare. Declarăm sau decidem ceva, ca să obținem un succes. Și luăm fața și israelienilor și americanilor.
De ce cred că declarația României privitoare la mutarea ambasadei la Ierusalim este doar o găselniță, nu o strategie politică? În primul rând, poziția ALDE ne arată că Liviu Dragnea a scos mutarea din pălărie, nu a pregătit-o împreună cu ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. În același timp, ministrul de Externe nu poate spune care ar fi poziția președintelui României. De o bună bucată de vreme, Klaus Iohannis nu are timp de discutat cu ministrul de Externe. Președintele ar vrea să fie titularul de facto al politicii externe, dar nu are timp să se întrețină cu ministrul de Externe al României. În același timp, președintele are o echipă extrem de subțire în domeniu. Asta și explică absența aproape totală a unei politici externe a României.
Să revenim însă la Liviu Dragnea și la PSD. Găselnița menită a-l scoate din încurcătură ridică nenumărate probleme. Nu este elaborată, nu are la bază un fundament, o strategie, un plan. A fost comunicată aiurea, ca o piatră aruncată într-o apă învolburată. Liviu Dragnea și-a imaginat că și în politica externă poate proceda ca în cazul mărfurilor economice rezultate din scărpinatul pe scăfârlia lui Darius Vâlcov. Nici vorbă. În cazul mutării ambasadei la Ierusalim, ne aflăm în fața unor înțelegeri internaționale, a unor acorduri, a unor dispute întinse pe multe decenii.
Poate România trece peste toate acestea? Poate, evident! În primul rând că România nu este în situația Honduras sau a altei țări latino-americane. Are în Israel un procent important de emigrație. Deseori aceasta înclină balanța alegerilor. Și nu poate ignora dorința acestui segment de israelieni de origine românească. Este obligat să țină cont și de părerea lor. Investițiile israeliene în România sunt substanțiale și pot fi un alt argument. În plus, poziția președintelui Trump și a SUA nu este de ignorat.
Dacă SUA sunt principalul aliat strategic și construim politica externă în acord cu acesta, atunci România trebuia să se pună de acord cu aceasta. Or, noi n-am negociat nimic cu americanii, n-am discutat nimic cu israelienii. Am trântit-o pur și simplu la întâmplare și la socoteli mărunte. Mai rău, nu ne-am pus de acord între noi. Nu am pus de acord Președinția și Guvernul. Mai rău, după ce s-a întâlnit cu Donald Trump, oferind un import de 30 miliarde din SUA, președintele României s-a găsit să o scalde și să se mute pe poziția Germaniei. Din simpatie sau în baza unei rațiuni care ne scapă? Sau chiar din întâmplare și din nepricepere.
Agitată perioadă politică în lume. Din păcate, iar am avut ghinion. Ne-a prins cu buzunarele goale, cu un aer de plivit prin grădină și cu doi adversari, unul la Preşedinţie și altul la Cameră.
Cornel Nistorescu
