Acasăoameni noiDOAR 3 EURO PE AN PE CĂRŢI - Set de legi pentru...

DOAR 3 EURO PE AN PE CĂRŢI – Set de legi pentru dublarea consumului de carte în doi ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOAR 3 EURO PE AN PE CĂRŢI Românii cumpără mai puține cărți decât vecinii bulgari, iar cei mai mari consumatori de carte din țară sunt preșcolarii și copiii din clasele primare, potrivit studiilor specialiștilor.

Astfel, în Parlament a fost pregătit un set de legi, ”Pactul pentru carte”, care își propune dublarea consumului de carte în doi ani.

”Românii cumpără mai puține cărți decât vecinii bulgari, dar mai ales decât slovenii, care au o piață de carte de 75 de milioane de euro, deși țara are doar 2 milioane de locuitori. Specialiștii în domeniu susțin că un român plătește pe cărți în medie, anual, în jur de 3 euro, cei mai mari consumatori de carte din țară fiind preșcolarii și copiii din clasele primare.

De asemenea, cu cât înaintează în vârstă, românii citesc tot mai puțin”, arată autorii proiectelor citați de profit.ro.

Printre propunerile legislative menite să-i determine pe români să citească mai mult se numără introducerea unei cote zero de TVA pentru cărțile tipărite și de 5% pentru cărțile în format electronic, scutirea de impozit a librăriilor, dar și de impozitul pe venit a angajaților din edituri, precum și acordarea în fiecare an școlar sau calendaristic a câte 50 de euro elevilor și a câte 100 de euro profesorilor pentru a cumpăra cărți.

Invitată recent la Interviurile Libertatea Live, Virginia Costeschi, coordonator editorial în cadrul Grupului Editorial Trei, a vorbit despre cum îl înveți pe copil să citească. “Este esențial să-i obișnuim pe copii cu prezența cărților. Există cărți pe care copiii le pot folosi de când au doar câteva luni, pentru că sunt cărțile speciale pentru bebeluși, apoi sunt cărțile cu ilustrații și cu puțin text.

Este important să le fim alături copiilor în această călătorie. Cititul este un obicei. Prin exemplul personal și prin timpul investit în lectură, că e seara sau în alt moment al zilei, copilul își va apropia cartea. Atunci procesul de citire va fi mult mai ușor pentru el”, spune Virginia Costeschi.

sursa info Libertatea

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA