O tânără tenismenă din Maramureș a ajuns să impresioneze la nivel național după ce a participat la 3 turnee oficiale în această vară, unde s-a clasat pe locurile 4, 3, 2 și, în final, a reușit să cucerească un turneu oficial al FRT.
Raluka Matei are 9 ani, este din Tăuții Măgherăuș și activează pentru clubul ACS Orizont Baia Mare. A început să joace tenis în urmă cu 3 ani, iar roadele muncii sale încep să se vadă. Sportiva antrenată de profesorul Marius Babiciu a participat în luna iulie la BT Tenis Cup – Cluj Napoca, unde s-a clasat pe locul IV, pentru ca mai apoi să urce pe podium, cucerind locul 2 la Turneul Marc Tenis – Cluj Napoca.
În luna august, rezultatele Ralukăi au fost din ce în ce mai frumoase, astfel că la Turneul de la Bistrița s-a clasat pe locul al III-lea, apoi la Satu Mare pe locul II și, în final, la Zalău, în perioada 28-30 august Raluka a reușit să-și îndeplinească visul și să câștige locul întâi, aducând în Maramureş Cupa „Memorial Ioan Cioran”.
În cadrul turneului din Zalău, Raluka a jucat 4 meciuri din care doar unul cu o jucătoare de vârsta sa, în celelalte 3 întâlnind jucătoare mai mari. Și-a construit victoriile punct cu punct, cu determinare și hotărâre, având în spate susținerea colegilor de club și a profesioniștilor care au ajutat-o să ajungă la această performanță: antrenorul Marius Babiciu și preparatorul fizic Adorian Moldovan.
Raluka are 9 ani, este originară din Tăuții Măgherăuș și urmează cursurile Școalii Gimnaziale „Dr. Victor Babeș” din Baia Mare, la secția germană.
ActualMM