Aplecîndu-şi capul, Codruţa intră în cameră şi se trînteşte în fotoliu, care geme ca sub greutatea unei girafe. Azi a avut o zi grea. A hăituit atîţia adversari ai preşedintelui, încît gîfîie şi acum. Nu-i uşor să mînuieşti dosare. Dosarele grele, pe care doar o sportivă ca ea le poate ridica de sub nasul procurorului şi muta în sertar, te epuizează. Nu-i uşor să notezi la telefon ce-ţi zice preşedintele şi în tot timpul ăsta să rămîi, din respect, în picioare – mai ales cînd ai o anumită înălţime.

Noroc că te mai relaxezi la orele de audiţie. Acolo poţi sta jos, fiindcă înregistrările cu politicieni şi jurnalişti or fi ele ilegale, dar sînt multe şi lungi. Tot de pe scaun poţi să faci editarea stenogramelor şi expedierea lor pe adresa lui Mircea Marian şi a celorlalţi colegi sub acoperire din presă. Apoi, ca la baschet, pasezi mingea la ANI, la ANAF, la DNA, la SRI, la SIE şi eşti gata să primeşti pasă la rîndul tău.

Nu-i uşor să faci toate astea zi de zi, dar merită. De fiecare dată cînd sună preşedintele, simţi în vocea lui că te apreciază aproape la fel de mult ca pe carieristul ăla de Daniel Morar. Of, preşedintele! Nu e bucurie mai mare decît să ştii că fata-prăjină l-a satisfăcut şi azi.

E tîrziu. Pe Acasă TV a început Lacrimi de iubire, dar Codruţa nu se lasă. Soarbe trei litri de cafea şi se apucă de lucru. La ce lucrează? Cum, nu ştiţi? La teza de doctorat. O lucrare care va uimi lumea ştiinţifică, un produs original, plin de creativitate, îmbibat de sudoare personală. O operă atîrnînd în cariera ei universitară cît un dosar politic, legat în pielea unui duşman.
Codruţa dă un search pe Google cu naturaleţea cu care dă liber la interceptări interzise de lege. Rezultatele căutării îi aduc în pagină referate şcolare. Alt search, alte rezultate. Sute, mii, milioane de texte sînt gata s-o ajute, unele semnate de colegi cunoscuţi. Uau, cîtă informaţie! Va fi o lucrare de doctorat straşnică, pe măsura unui adevărat procuror general. Atîta doar, să nu uit să schimb exemplele şi notele de subsol, a zis Codruţa, stingînd, mulţumită, lampa. Apoi, a uitat.

Între hoţii pe care Laura Codruţa Kövesi e plătită să-i ancheteze, e un gen lăsat mereu în libertate. Hoţul ăsta, imun la procurori, nu fură fabrici, păduri, bănci, TVA-uri sau poşete. El fură idei. Aşa cum hoţul standard intră pe fereastră şi înhaţă televizorul în timp ce gospodarul doarme, la fel hoţul de idei intră pe www şi te lasă fără copyright. Plagiatorii sînt organizaţi în bande, iar bandelor li se spune universităţi, ministere sau academii. Pitiţi pe după cei ale căror idei le-au palmat, distribuiţi în demnităţi de stat, amestecaţi printre intelectualii de ispravă, aceşti doctori contrafăcuţi, hrăniţi cu munca altuia, sînt mai greu de combătut decît gîndacii de bucătărie.

Dar, istovită de împletitul dosarelor şi de lucrul pînă noaptea tîrziu la doctorat, Laura Codruţa Kövesi n-a mai ajuns cu cititul pînă aici. S-a întors pur şi simplu pe partea cealaltă, sforăind uşor şi visîndu-se savantă.
Doru Bușcu