AcasăOPINIII se spunea MRU

I se spunea MRU

spot_img

DISTRIBUIȚI

A apărut într-o seară de după coloanele din Palatul Cotroceni, iar după trei luni, într-o noapte, s-a evaporat pe scările Palatului Victoria. Se spune că odinioară a fost ministru de Externe. Cine îşi mai aminteşte? Ar fi fost şi membru PNL. Dar carnetul de partid s-a pierdut.
Câţiva ani a fost şeful spionilor. Şi-a luat rolul în serios, astfel că nimeni nu l-a observat.
Era tuns foarte scurt, purta ochelari, nu zâmbea, dar nici nu ridica tonul. Legenda spune că la un moment dat ar fi trântit o uşă, dar că tot el ar fi deschis-o apoi.
A creat şi ceva vâlvă pentru performanţa dintr-un studio de televiziune. Avea talent lingvistic.
În urmă cu vreo săptămână se plimba pe aleile din Neptun. Era îmbrăcat într-o cămaşă roz.

A fost văzut recent şi la o reuniune de partid. De atunci nimeni nu a mai auzit de el. Nici numele nu i-a mai fost pronunţat.
Ceea ce a făcut în ultimele trei luni a fost şters în două zile. Nu pare să-l deranjeze sau poate nu a aflat.
„Voi fi întotdeauna acolo unde am promis pentru cetăţenii acestei ţări”, spunea acum trei luni. Acesta e singurul indiciu despre locul unde s-ar putea afla. Sau poate se află în căutarea „ungurenilor” săi.
Se spune că ar fi în căutarea unui job. Are specializare în „serviciul public”. E posibil ca în CV-ul său să scrie şi „premier”. Unii şi-ar putea încă aminti acest episod, dar probabil că în scurt timp şi aceştia îl vor uita.
Când încă era în „prime time” cunoscuţii îl numeau „MRU”. Vă mai spune ceva?

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA