După dinozauri, comunism şi Guvernul Boc, Corina Dumitrescu e a patra dispariţie cu adevărat folositoare pentru omenire. O mînă nevăzută şi neînţeleasă a cules-o din bestiarul propriei biografii la fel cum ai culege de pe grătarul unei locomotive un botgros femelă turtit. Acum, spre binele speciei, s-a dus. Dacă nimic altceva nu-i iese, Ponta poate rămîne în istorie doar pentru concedierea doamnei cu ciuf. Şi, desigur, a tînărului incompatibil Alistar, ale cărui falsuri în declaraţia de avere sînt mai transparente chiar decît dorinţa lui de a parveni.
Cînd şi-a făcut cuibar la Educaţie, Corina Dumitrescu a ocupat postul lui Andrei Marga, aşa că ardeleanul a trebuit mutat la Externe, acolo unde îşi lăsase valiza Titus Corlăţean. Unde să-l muţi atunci pe Corlăţean? La Justiţie, acolo unde îşi făurea visuri Dan Şova. Leapşa pe ministere s-a oprit însă aici, fiindcă Şova a fost detaşat pînă în noiembrie la Ministerul Holocaustului. Iar acolo, în afară de Traian Băsescu, nu mai e nimeni candidat. Dar astea sînt amănunte.
Piesa centrală a Guvernului Ponta este Florin Georgescu. Pentru aducerea lui în Palatul Victoria s-au consumat energii egale cu producţia anuală de la Hidroelectrica plus patru bombe de la Hiroshima. Ca în povestea ridichii uriaşe, de care a tras toată lumea, de la bunică la şoricel, şi de Georgescu au tras mulţi, de la Bunicuţă la Mugurel. Florin Georgescu e un adept al contabilităţii extreme, un finanţist ursuz şi riguros, sigur pe tabele, care mestecă bilanţuri, inspiră cifre şi reţine taxele în plămîni. Obsedat de controale, macroeconomie şi cu desăvîrşire maniac, îşi ţine chitanţele întregii sale existenţe în cutii de pantofi, şi se povesteşte că din acele cutii vrea să construiască o circă financiară. Pe cînd era ministru de Finanţe în guvernul beatificatului Văcăroiu, Florin Georgescu a ţipat la delegaţia FMI mai des decît au făcut-o, la vremea lor, mamele ei. Pe coridoarele ministerului vîjîiau cuvintele-cheie din repertoriul galeriei Rapid, amestecate cu deficitul bugetar, şi atunci femeile de serviciu ştiau că America a greşit iar la zecimale.
Prezenţa în guvern a lui Florin Georgescu înseamnă prezenţa în guvern a Băncii Naţionale şi a unei zgîrcenii de bun augur. Acest führer ascetic, pe care Traian Băsescu şi l-a dorit premier, atîrnă mai mult ca restul guvernului. Dacă auziţi zilele astea un pocnet sec, să ştiţi că e de la sticla desfăcută, din mîndrie, de nea Nicu Văcăroiu.
Doru Bușcu, catavencii.ro
Greutăţile Guvernului Ponta
loading...