„Ce destept esti, de ce nu ai plecat?” Sa plec, da, plec, unde?
Toti prietenii mei din copilarie cara cu roaba pamant si ridica ziduri inalte a ceea ce se va numi peste cativa ani noul zidul al maniei.
Am simtit asta aseara cand un grup de englezi linistiti au distrus toata linistea calma a unuia dintre cele mai calme bistrouri din centrul vechi.
Nimeni nu le-a zis, iesiti afara. Daca un grup de romani ar fi facut la Londra asa, probabil ca erau pe prima pagina a tuturor ziarelor din Regat.
Eram cu un amic olandez pe care il stiu de 15 ani, l-am adopostit o vreme in camera mea de camin studentesc pe cand era si el tanar.
Ce e in neregula cu tara asta de Arie ma intreaba de ce nu am plecat?
Am incercat sa-i explic atat cat am putut: vorbesc atat cat ma pricep englezeste si frantuzeste, dar limba, cultura, dragostea, disperarea, fatarnicia, tot ce este mai bun, mai mizerabil, poate, din mine sunt aici.
Peste toata discutia noastra, harmalaia de englezi aruncand cu bani in stanga si in dreapta.
Toti sunt furiosi pe romanii plecati afara. Le fura locurile de munca, le fura din case.
Cand vin aici totul e permis.
Imi pare rau. Cu totii, si de o parte si de alta, ridicam zidurile maniei.
E narcisist, dat nu vad alta solutie. Cand nu te iubeste nimeni, trebuie sa te iubesti macar tu. Cand nu-ti iubeste nimeni tara trebuie sa o iubesti tu. Nu e o datorie, este o onoare.
Iulian Anghel