Umilinţa la care Traian Băsescu a mărturisit că a fost supus ca preşedinte este firescă pentru un impostor care s-a dat repede în vileag, pentru un măscărici cocoţat pe tronul prezidenţial, strâmbându-se la lume. Grav nu este că a fost umilit sau că a umilit, la rându-i, cu dobândă, ci că, în pofida demascării lui ca farsor, circul guvernării sale continuă. Când orice tumbă a sa este imediat analizată de presă, când fiecare gogomănie pe care o spune e desfacută-n paişpe, comedia devine delir colectiv, poporul meritându-şi saltimbancul. În timp ce norodul s-a prins că Băsescu este o hahaleră travestită în costum de preşedinte, el continuă să creadă în propria-i cacealmaua, spunându-şi grav sieşi „preşedintele”. A rămas printre puţinii români care vorbesc serios adresându-i-se lui Traian Băsescu cu apelativul de „preşedinte”. Mai mult, deunăzi a supralicitat afirmând că „un preşedinte nu poate să abdice”. A încurcat termenii (preşedinţii îşi dau demisia, regii abdică) ca urmare a încuscririi cu prinţul Paul, alt surogat. Împreună, Băsescu şi subalternii Paul şi consoarta, desprinşi parcă dintr-un tablou cu familia Adams, desăvârşesc mascarada.

Relaţia popor-preşedinte este una de reciprocitate. Dacă poporul primeşte măscări, îi oferă preşedintelui măscări. Dacă poporul primeşte răutate, răutate îi va întoarce. Acest schimb continuu a creat un flux al răului care pare de neoprit. Băsescu se hrăneşte din suduiala românului şi întoarce naţiunii toate nemerniciile de care e capabil. Transferul mutual de energii negative întreţine starea generală de rău din corpul ţării. Reprocitatea ostilităţii sub toate formele ei – rivalităţi, lupta ambiţiilor şi intereselor, prefăcătorii şi intrigi, resentimente, violenţe şi jafuri – odată epuizată, lasă loc indiferenţei. Motorul e mereu mai ambalat, suprasaturând cu răutate, cu minciuni şi furăciuni, dar lehamitea instaurată a transformat marea majoritate a românilor într-o populaţie inertă.

Trăim sub domnia prefăcătoriei, a minciunii şi a poftei, a urii şi a violenţei, a luptei tuturor împotriva tuturor, domolită doar de formarea de clanuri în afara cărora individul nu mai poate supravieţui în jungla „modernităţii” impuse de Traian Băsescu unui stat luat în captivitate. Ieşirea din meschinăria reciprocităţii se poate face, dacă nu-i mai răspundem cu aceeaşi monedă, suspendând legea talionului. Răsplătind răul cu binele, se răstoarnă starea lucrurilor, se întrerupe cercul vicios. Secând izvorul de răutate din afara sa, Traian Băsescu se va adăpa doar la cel dinăuntrul său. Lipsindu-l de forţa răului cu care îl învestim zilnic şi care dă combustibil şi maşinăriei sale de putere, va deveni un simplu îmbătrânit în rele. Atât. Un popor creştin are calea să se salveze: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc…” (Mat. 5, 44).
Valentin Nicolau