Încurajat probabil de mareea de suspine şi de susţinerile patetice ale prietenilor şi adepţilor, toate reunite într-un soi de cor pro-Năstase, fostul premier al României a schimbat macazul. Nu mai este omul copleşit de o condamnare, nu mai joacă rolul tragic al politicianului care refuză să înfrunte umilinţa detenţiei.
Adrian Năstase nu mai găseşte nici un subiect de meditaţie în toate cele care s-au petrecut în timpul guvernării sale, nu pare nici ciupit de remuşcări şi nici nu se simte împovărat de vreo legătură cu corupţia ce domină România de astăzi. Încurajat, cum spuneam, de un anume val de simpatie, e drept, prim-planul acelor zile a fost ocupat de familie şi susţinători, Adrian Năstase a schimbat macazul. Demersul său pare departe de incidentul care putea să-i fie fatal. Textele sale din ultima vreme ne atrag atenţia asupra unei schimbări majore de atitudine.

Cel care părea să fie unul dintre politicienii de anvergură ai României şi mai apoi simbolul corupţiei din anii tranziţiei acum pare animat de cu totul altceva decât de rememorări. Ba dacă ne-am îngădui să citim printre rânduri, mai ales după spectacolul de solidaritate din acele zile, Adrian Năstase pare un om deja eliberat de povara greşelilor şi hotărât să se întoarcă pe scena politică în postura de prim solist. Mă bucură redobândirea unui anume moral şi mă stinghereşte în acelaşi timp dezinvoltura noului său demers critic.

N-am scris nimic despre momentele sale dramatice din zilele arestării. Judecata a fost extrem de simplă. Nu poţi să critici un om plimbat cu salvarea între spital şi penitenciar. Este dovada unui maxim cinism. Dar acum şi noi, şi el suntem într-o cu totul altă etapă. Compasiunea şi revolta nu ne mai pot împăienjeni judecata.

În penitenciarul în care se află, fostul premier al României a devenit un soi de analist politic, de moralist al perioadei şi chiar de acuzator al regimului Băsescu. Ieri nefericit până la întâlnirea cu neantul, azi acuzator necruţător! Măi să fie! Mai să nu credem ochilor! E drept că înfrângerea din 2004 l-a transformat pe Năstase într-un duşman de moarte al lui Traian Băsescu. În plus, toate cele petrecute după 2004 în România îndreptăţesc pe oricine să purceadă la o critică severă a regimului zănatic al actualului preşedinte. Dar delirul politic al lui Băsescu este una, iar noua partitură critică şi cu iz politic a lui Adrian Năstase, cu totul altceva. Articolele sale de politician aflat în detenţie nu ţin cont de nimic din ce s-a întâmplat din 2000 până în 2004.

Noua faţă a lui Adrian Năstase este una de revoltat, de nedreptăţit profund, de opozant şi de moralist, de critic al puterii, din care, cândva, a şi făcut parte. Ce-i reproşam cu toţii lui Adrian Năstase întoarce el cu seninătate şi dezinvoltură la adresa lui Traian Băsescu. Culmea, are dreptate în tot ce spune. Atâta doar că uită de ce a fost acuzat, uită disputele guvernării sale şi se poartă de parcă ar fi floarea din glastra Palatului Victoria. De când a depăşit starea de convalescenţă, Adrian Năstase a schimbat tonul şi ”opera” sa cunoaşte o nouă dimensiune.

Nu mai este nici culegere de documente (uneori mult prea multe în ”cărămizile” tipărite cu generozitate şi pe ale căror coperţi erau înşiruite titlurile sale didactice şi toate universităţile la care era profesor şi pe la care nu prea ajungea), nu mai sunt nici discursurile din epoca de vârf a guvernării sale în care trebuie să descoperim mai degrabă lipsa de talent a speechwriter-ilor. Acum ne aflăm în faţa articolelor scrise în detenţie şi a unei cărţi editate probabil în libertate şi completate cu câteva pagini din noul loc de meditaţie.

Noua postură a lui Adrian Năstase a potenţat efectele scrisului său. Circulă cu mult mai mare viteză decât înainte. Scrierile sale sunt citite de bloggeri, reluate şi citate de ziare şi televiziuni, comentate în dezbateri. Ba mai nou, Adrian Năstase polemizează cu Elena Udrea. Superior, ironic, condescendent. Şi-a şi găsit cu cine! Un om care a recurs la gestul ultim scrie o postare intitulată ”Cât de disperată este Elena Udrea”. Sună nepotrivit, dacă nu comic! Adrian Năstase când a recurs la gestul disperat cum era? Râde ciob de oală spartă!

Sigur, Adrian Năstase este de alt calibru intelectual, cultural şi politic faţă de Elena Udrea. Dar cam de aceeaşi factură. Nu prea văd de ce s-ar socoti superior acestei Coane Joiţica în materie de limbaj. Că madam nu este chiar aşa de îngrijită stilistic şi gramatical, se poate. Dar ca legătură cu lucrurile îndoielnice, chiar nu văd nici o diferenţă. Ba cel puţin pentru o vreme, Elena Udrea se poate lăuda că ea nu are nici atâtea procese şi nici o condamnare definitivă. Başca, Cucoana se poate îmbăţoşa cu mâna în şold, reproşându-i fostului premier că ea nu are pistol şi nici nu ştie să tragă cu el.

Aş vrea să adaug câteva precizări. Madam este expresia cea mai vulgară a politicii româneşti, tupeul maxim de mahalagioaică pornită împotriva evidenţei şi logicii. Am convingerea că ea reprezintă inconştienţa omului nepriceput intrat în politică din ambiţie, avariţie şi fudulie. Prestaţia ei a generat pagube uriaşe pentru toată lumea (minus bugetul familiei şi Traian Băsescu). Cu toate acestea, polemica dusă de Adrian Năstase de după gratii nu-l ridică deasupra caraghiosului personaj. Este chiar viceversa. Ea se umflă în pene pentru că se bălăcăreşte cu Adrian Năstase. L-a făcut şi l-a pictat iar el îi răspunde.

Asta ne şi obligă să ne întrebăm, care este diferenţa între vânzarea ALRO şi afacerea ALRO (cu energie)? Între sălile de sport ale lui Adrian Năstase şi pârtiile şi bazinele cucoanei paraşutate la Dezvoltare şi Turism? Doar parcurile din câmp arată ca o prostie în plus la gleznele căţărate pe tocurile de 12 centimetri ale Cucoanei! Adrian Năstase are dreptate când scrie că Elena Udrea n-a fost decât o personalitate de periferie. Dar descinsul din Tărtăşeşti, ajuns la Jilava sau la Rahova, se poate iţi fără să se întrebe care sunt ascendenţele sale?
Fostul premier Adrian Năstase acuză în textul mai sus amintit limbajul folosit de biata ministresă. Mai precis, „lipsa de eleganţă” în utilizarea formulei „puşcăriaşul Adrian Năstase”. În finalul mesajului, Adrian Năstase afirmă „pe mine şi pe cei din familia mea sau pe prietenii mei, această formulă nu ne afectează – pentru că ştim adevărul despre această condamnare”.

Sigur, în ţara noastră, unde oricine poate zice orice, merge. Dar de la Rahova, care se află oricum dincolo de periferie, nu ştiu zău dacă se face! Scrie Năstase că Udrea a fugit din Bucureşti! Corect! Dar este reproşul unui om care a renunţat la toate şi a încercat să scape de o pedeapsă definitivă. Din acest punct de vedere, fuga Elenei Udrea, aşa ruşinoasă cum este, poate fi socotită ceva mai sănătoasă decât o tentativă de suicid.

Părerea mea este că semnele de simpatie şi solidaritate din zilele internării în Spitalul de Urgenţă Floreasca l-au făcut pe Adrian Năstase să se creadă un erou care poate porni recucerirea României chiar şi din Penitenciarul Rahova. Nici nu exclud în întregime o asemenea probabilitate, mai ales că românii au o memorie destul de scurtă. Dar deocamdată este devreme. Asta chiar dacă nu s-a găsit cineva care să i-o spună pe şleau!