Un fante cu freză semipreţioasă, cu bacalaureatul luat la limită, obraznic, nepregătit şi un pic tont. Aşa a părut la interogatoriul CSM Tiberiu Niţu, propunerea Monei Pivniceru pentru şefia Parchetului General. Văzîndu-l cum se zvîrcoleşte sub întrebările lui Daniel Morar, cineva care n-a prins ştirea de la început ar fi înclinat să-şi frece palmele, mulţumit că parchetul ştie să-i încolţească pe răufăcători. Cealaltă propunere, cea pentru DNA, luată şi ea la întrebări de doamna Schmidt Hăineală, a căscat gura, a holbat ochii şi a dat din umeri ca un boschetar surprins de faruri strîngînd în mînă punga cu aurolac.

Secvenţele cu Ioan Irimie au fost, toate, deja-vu-uri. Prost ca Botiş, derutat ca Ialomiţianu, amorţit ca nea Nicu Văcăroiu, candidatul la şefia DNA părea că a ajuns la interviu pentru că un coleg a vrut să se distreze pe socoteala lui. După episoadele Niţu şi Irimie, ideea de justiţie s-a ascuns pesemne pe undeva, bea de necaz şi plînge pe tăcute, ca o fată de la ţară bătută în noaptea nunţii de bărbatul impotent. Cu asemenea candidaţi, micii gauleiteri ai Cotroceniului, Kovesi şi Morar, par olimpici la matematică şi părinţii statului de drept.

Biata Mona Pivniceru! Ea şi procedurile ei, rătăcind fără speranţă prin umezeala codrului judiciar şi luînd de bun rîgîitul lupului de mare, care ştie cu ce se mănîncă justiţia şi, mai ales, cu ce se bea. Orice încercare de a drege busuiocul e acum ridicolă. Cînd din mii de procurori ieşi la rampă cu doi semi-idioţi, aproape că nu mai contează că ai urmat la rigoare procedurile. Ce contează e să pricepi – şi tu, şi USL – că încercarea de a-i smulge lui Traian Băsescu parchetele poate fi reluată abia după 2014. Parchetele nu vor fi cedate decît peste cadavrul lui politic – cadavru care, trebuie observat, arată destul de vioi şi de roşu pe la nas.

Ce s-a întîmplat? Cum de a fost posibil ca pentru cele două posturi să concureze doar cei mai slabi procurori? Păi, e simplu: ceilalţi au fost anunţaţi să nu concureze. Anunţul a venit ca un fum negru dinspre palatul Cotroceni şi, la adăpostul nopţii judiciare, s-a strecurat în plămînii magistraţilor. Daniel Morar şi echipa lui au început să tuşească cu subînţeles, iar procurorii mai destupaţi la minte au priceput că nu e bine să te pui de-a curmezişul. Ca şi la referendum, boicotul a funcţionat, iar Niţu şi Irimie au fost lăsaţi să se ridice în picioare, aşa cum se ridica în picioare prostul clasei şi ieşea la tablă, doar fiindcă tu îi spuneai că l-a strigat profesorul.

Alături de servicii şi complementari cu ele, cei doi şefi de parchete au rămas principala carte a lui Traian Băsescu. Era logic să nu fie numiţi înainte de alegeri. Regulamentul o îngăduia, iar presiunea funcţiona. Cîtă vreme DNA şi Parchetul General sînt două necunoscute, Băsescu e puternic pentru că nici un om politic nu ştie cum să se poziţioneze. |n plus, incertitudinea şi decizia absolută asupra acestor posturi reprezintă baza de negociere de după alegeri.

Bestia judiciară, corpul răvăşit şi nevrotic al procurorilor, continuă să zacă în plasa Cotrocenilor. Recompensa şi şantajul sînt executate prin şefii ei politici. Ameninţarea o face preşedintele personal, de cele mai multe ori în public. Iar roadele acestei tehnici de dresaj se văd într-un moment ca cel recent, cînd procurorii se orientează, ca pilitura de fier, în cîmpul magnetic al şefului.

Am auzit că Ponta l-a citit pe Malraux, deci poate să înţeleagă: mandatul următor va fi neputincios – sau nu va fi deloc.
Doru Bușcu