Astăzi, 20 noiembrie 2012, Excelența Sa Președintele României, domnul Traian Băsescu, a făcut o declarație istorică: “Nu este departe momentul la care voi decide să mă apăr!”.
Excelență, domnule președinte, permiteți-mi să-mi cer scuze că în ultimii ani m-am îndoit, am ezitat, nu am mers neapărat pe calea dreaptă. Am fost un… Nu vă mai spun ce-am fost, că știți domnia voastră mai bine. Aveți dosarul meu, doar.
În fine, ce vreau să spun e că regret enorm anii de rătăcire. Căci, dacă, de-adevăratelea, veți decide să vă apărați, veți fi, din acel moment, idolul meu.
E drept, până acum ați mers mai degrabă pe strategia aia prăfuită, propovăduită de toți babalâcii milităroși. De la Cezar la Hanibal, de la Napoleon la Clausewitz, de la Hitler la Beniamin Netanyahu, toți au zis că cea mai bună apărare e atacul. Nu puteți spune că n-ați atacat. Dar înțeleg că a fost doar ca să vă apărați.
Acolo unde nimeni nu vedea nici urmă de amenințare, ochiul dumneavoastră vigilent și călit în lupte zărea din prima amenințarea și ataca. Nu de alta, ci ca să prevină atacurile ulterioare. Dovada că vedeați bine cu ochiul ăla e că după aia veneau și atacurile din partea cealaltă. Clar că dacă n-ați fi atacat dumneavoastră mai întâi, v-ar fi atacat ăia prin surprindere. Se poate?
Dar ați schimbat strategia și iar i-ați luat ca din oală. Sunteți genial și meritați admirația, iară nu cârcotelile și jignirile noastre. Acum, de-abia aștept să vă apărați.
Căci vă cred, excelență, pe cuvânt. Vă cred că vă veți apăra. Asta înseamnă că veți renunța la imunitate și veți merge în instanțele pe care le-ați ignorat atâta vreme. Vă veți apăra, desigur, în cazul casei din Mihăileanu. Vă veți apăra în cazul flotei. Vă veți apăra în cazul spălării de bani prin vânzările repetate și subestimate sau supraestimate de terenuri. Vă veți apăra în cazul interceptărilor ilegale comandate de dumneavoastră. Vă veți apăra în toate cazurile în care, ascuns în spatele imunității prezidențiale, nu ați putut să vă apărați.
Apărați-vă, excelență, apărați-vă! Că prea ați încasat mult în ultmii 8 ani. De la Cășuneanu, de la Cocoș, de la Videanu, de la oameni mai mici sau de la oameni mai mari, de la toți ați încasat. Acum a venit vremea, într-adevăr, să vă apărați. Mult succes! Am auzit că am avea o justiție independentă…
Patrick André de Hillerin