Președintele filialei Satu Mare a Confederației Sindicale „Cartel Alfa”, Sorin Faur, a fost agresat fizic într-un restaurant din zona centrală a municipiului Satu Mare, relatează PresaSM. Totul s-a întâmplat la finalul anului trecut, iar de atunci polițiștii îl caută pe agresor/agresori.
Concret, în luna noiembrie a anului trecut, Sorin Faur se afla la un hotel-restaurant din centrul municipiului Satu Mare, împreună cu câțiva prieteni. La un moment dat, acesta a coborât la grupul sanitar, iar o persoană/persoane necunoscute l-a/l-au lovit mișelește din spate.
Victima a căzut, fără să-și vadă agresorul, iar în cădere s-a lovit de o suprafață dură, fracturându-și trei coaste. Potrivit unor surse, agresorul i-ar fi spus: ”Iar acesta este numai începutul!”.
Cert este faptul că Sorin Faur a reușit să iasă în fața hotelului-restaurant pentru a-și reveni din cauza șocului, dar acolo a căzut victima unui alt infractor, care în loc să îl ajute, acesta i-a sustras mai multe bunuri. Polițiștii l-au prins în timp record pe hoț, dar agresorul/agresorii sunt încă în libertate! Chiar dacă localul este dotat cu camere de supraveghere!
Sursa info, foto și continuarea articolului pe PresaSM.