O SINUCIDERE POLITICĂ Demonstrație organizată de fundațiile coordonate de Monica Macovei la poarta Palatului Cotroceni. #Rezist îi bate obrazul lui Klaus Iohannis. Cei mai fideli susținători ai săi îi prezic zile negre.

Se consideră trădați. Cum de nu a dat Iohannis de pământ cu majoritatea PSD plus ALDE în momentul în care cele două partide au ajuns la mâna lui? Să ne reamintim. Erau posibile, în linii mari, două scenarii.

1). Președintele Klaus Iohannis se punea de-a curmezișul, blocând posibilitatea unui al treilea Guvern PSD plus ALDE, declanșând o criză politică severă și provocând în final alegeri anticipate, în speranța că la capătul acestui proces va putea fi construită o majoritate de Dreapta.

2). După ce Mihai Tudose și-a respectat cuvântul dat, președintele avea posibilitatea să nu și-l respecte pe al său și să numească pentru a treia oară premierul propus de PSD plus ALDE, evitând astfel criza politică. Spre dezamăgirea fanilor săi, Klaus Iohannis a ales a doua cale. Oare de ce?

PNL a ales o soluție bizară. Deși creditat cu o creștere semnificativă în ultima analiză de piață, principalul partid de opoziție s-a prezentat în fața președintelui fără o propunere de premier. Ca și când prin acest partid ar bate vântul. Și fără o viziune mai mult sau mai puțin coerentă privind strategia prin care s-ar putea ajunge la o nouă majoritate parlamentară sau prin care Dreapta a putea prelua guvernarea chiar și în minoritate fiind. PNL ar mai fi avut posibilitatea de a se prezenta în fața președintelui cu un plan din care să reiasă că, în varianta anticipatelor, ar putea obține un scor suficient de bun pentru ca, împreună cu celelalte partide din opoziție, să poată obține o poziție dominantă în Parlament.

Liberalii nu au făcut nimic din toate acestea. Și nici măcar efortul ca înaintea consultărilor cu președintele, să negocieze cu celelalte partide din opoziție pentru a ajunge, în oricare dintre scenarii, la un numitor comun. Total dezarmat, PNL a ales cea mai rea strategie dintre toate cele posibile, mergând cu mâinile goale în fața președintelui României și solicitându-i pur și simplu, fără a-i oferi argumente solide în acest sens, ca el, garantul Constituției fiind și al stabilității politice în România, să declanșeze o criză majoră, care să conducă la dizolvarea Parlamentului și la inițierea alegerilor anticipate, fără a primi nimic în schimb.

În această situație, Klaus Iohannis a ales singura soluție rațională. Și a cedat în fața solicitărilor PSD plus ALDE. De aici, o adevărată reacție de furie și de isterie stârnită împotriva sa chiar de către cei care l-au susținut.

În realitate, fără nici cea mai mică intenție de a-i face lui Klaus Iohannis vreo statuie, pentru că a respectat regulile democratice și a procedat în așa fel încât să fie evitată o criză politică, nu pot, făcând o analiză a celor întâmplate, să absolv de vină principalul partid de opoziție. E clar că PNL nu a avut niciun fel de strategie cât de cât coerentă. Vina pentru cele întâmplate îi aparține în exclusivitate. Iar dacă așa stau lucrurile, dacă mai există – și nu mă îndoiesc că mai există – și oameni lucizi în acest partid, liberalii trebuie să înțeleagă unde și de ce au greșit  și să reinventeze acest partid, înainte de a avea soarta PNȚCD.

După un asemenea eșec, întreaga conducere ar trebui să se predea. De altfel, există o tradiție, care până de curând a fost respectată, ca orice înfrângere de acest fel să fie drastic sancționată. În această săptămână, liberalii s-au făcut literalmente de râs. L-au pus pe președintele pe care declară că îl susțin în demersurile sale și pentru câștigarea unui al doilea mandat într-o situație fără ieșire. Soluția pe care ei au identificat-o s-a dovedit a fi de-a dreptul imbecilă. Modul în care au încercat să anticipeze evenimentele a fost nătâng.

Se vede clar că în PNL nu funcționează niciun departament de analiză și de strategie. Ca să nu mai vorbim de celelalte departamente de specialitate, existente doar cu numele. Ca dovadă că așa stau lucrurile, liberalii anunță de dimineață până seara că vor să ajungă la guvernare, că sunt capabili să guverneze, dar nu prezintă niciun proiect pentru România. Nimic care să atragă, nimic care să îi unească pe oameni în jurul acestui partid.

Mesajele de tip liberal și proiectele de tip liberal vizând garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau încurajarea inițiativelor în plan economic lipsesc cu desăvârșire nu numai din practica PNL, ci și din retorica liderilor săi. La fel se întâmplă cu politicile și mesajele de tip național, chiar într-un an în care, în principiu, populația este sensibilă la tot ceea ce ar putea contura mai bine statul-națiune.

Cu această conducere bâlbâită, PNL nu poate să meargă mai departe. Decât, cel mult, către o sinucidere politică. Neavând nicio altă cale de ieșire, președintele Klaus Iohannis a ales o soluție care, inevitabil, pune PNL la zid.

Are cineva curajul să facă pașii necesari pentru inițierea unui Congres Extraordinar, la capătul căruia liberalii înșiși să-și ofere șansa de a renaște ca partid și de și de a merita să câștige vreodată alegerile și să guverneze această țară?

Sorin Roșca Stănescu