PROPUNEM, NU DĂM CU PARUL Lupta cruntă dintre prostie și hoție, dusă în sufletul clasei politice, s-a încheiat cu o pace de durată. Niciodată nu vom ști cui datorăm înapoierea, și nici care dintre cele două tabere ar fi învins.

Așa că, dacă tot se cere schimbată Constituția pentru ca George și Vasile să nu se căsătorească între ei, putem profita de ocazie. Să dezbatem, de exemplu, un regim politic cu democrație limitată, proiectat special pentru această parte a lumii (leneșă, vicleană, lacomă și îndărătnică).

România să fie condusă de un guvern de funcționari care nu rezultă din alegeri. Prin constituție, guvernul să aibă cincisprezece ministere, adică o medie ponderată științific a guvernelor europene, luînd în calcul mărimea, PIB-ul, geografia, resursele și populația.

Fiecare ministru ajunge ministru nu în urma alegerilor, ci în urma unui examen complex, întins pe o lună, împărțit în șapte materii: profesie (performanță, experiență, realizări), cultură economică, cultură generală, limbi străine (trei), inteligență (teste IQ), înțelegerea lumii (raportul cu realitatea, valoarea individuală, integrare a domeniilor), discurs (retorică, dezbatere, vocabular, charismă).

Examinarea o fac, pentru fiecare ministru, comisii alcătuite din vîrfurile de reputație ale fiecărui domeniu. Ministrul de Finanțe, de exemplu, e examinat de: membri specializați ai Academiei Române (secția economică), bancheri, oameni de afaceri cu rezultate măsurabile în piață, manageri ai unor companii mari, cu impact asupra economiei, profesori universitari de istorie, drept, bănci, finanțe, limbi străine, psihologie, filozofie, matematică, diplomați de rang înalt etc. În funcție de specificul ministerului, în comisii figurează oameni cu reputație și carieră exemplare în artă, film, teatru, știință, sport, comerț, armată, spionaj și așa mai departe.

La asta se adaugă cazierul, un examen psihiatric și un certificat medical care să ateste că, într-o eventuală situație penală, suspectul nu se poate sustrage arestării invocînd motive de sănătate.

Preselecția candidaților și examinarea sînt proceduri tehnice, aplicate de la un capăt la altul de comisiile alocate. Nu există interferență politică explicită. Pentru selecția comisiilor se construiește un algoritm instituțional bazat în principal pe măsurare. Pe lîngă miniștri, comisiile examinează și secretarii de stat, care ajung în guvern trecînd prin aceleași proceduri.

Cei cincisprezece miniștri selectați prin aceste comisii multilateral competente primesc un salariu de 50.000 de euro net pe lună, care să-i pună la adăpost de interogatoriile DNA. Asta înseamnă un cost brut cu miniștrii de 15,5 milioane de euro pe an. Cu secretari de stat cu tot, se ajunge la un brut de 35 de milioane, din care statul, prin noile taxe și impozite, ia vreo 15 milioane înapoi. Competența, integritatea și depolitizarea i-ar lua, astfel, statului român cam o zecime din cît i-au furat alde Cocoș prin afacerea Microsoft.

Unde mai e atunci democrația, veți zice. Unde sînt partidele? Păi, sînt acolo unde ar trebui să fie: în spațiul ideologiei și al administrației locale. Ele fac campanie electorală, cîștigă alegerile locale, instalează administrația în teritoriu. Cînd cîștigă alegerile parlamentare, partidul sau alianța care a învins predă guvernului de funcționari programul electoral cu care a obținut victoria. Guvernul, care e acum compus din oameni de valoare, inteligenți, cultivați, buni cunoscători ai profesiei și cu o experiență remarcabilă, ia documentul, îl examinează și spune: din ceea ce ați promis voi aici, cu resursele de care dispunem și cu respectarea proiectului de dezvoltare de lungă durată pe care îl garantează toate cabinetele de funcționari ale României, e fezabil doar 22%. Restul îl păstrați pentru campania următoare, de peste patru ani.

Partidele își fac, astfel, politica în măsura în care își cuplează programele la realitate. Alegerile se țin, democrația funcționează cu un grad de reprezentativitate mai mic, dar guvernarea nu mai depinde de incompetenți lacomi. E de presupus că un guvern de oameni deștepți (care cîștigă 600.000 de euro net pe an, deci 2,4 milioane pe mandat) ar administra mai bine uriașa resursă minerală, geografică, economică și umană de care și-au bătut joc generații de proști.

Parlamentului i-ar rămîne în sarcină legile și, oricît de personale și abuzive ar fi, un guvern inteligent știe să se ferească de capcanele lor. România s-ar putea dezvolta mai repede.

Rămîne de stabilit dacă președintele va da și el examen cu comisiile sau tot cu SRI, ca pînă acum.

Doru Bușcu