Emil Boc, Florian Bodog şi Vasile Dâncu au fost citaţi la DIICOT ca martori în dosarul medicului Mihai Lucan, au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Pe de altă parte, cei trei susţin că nu au primit documentele prin care erau chemaţi la structura de parchet.
Surse judiciare au precizat că citaţiile au fost trimise în urmă cu mai multe zile. Contactaţi de MEDIAFAX, fostul premier Emil Boc, fostul vicepremier Vasile Dâncu şi ministrul Sănătăţii au precizat că nu au primit citaţiile de la procurori.
Sursele citate susţin că nu este exclus ca aceştia să fie aduşi la audieri pe baza unui mandat de aducere. Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii, miercuri, la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.
„A fost ajutat de Emil Boc. Nu făcea Lukmed fără domnul Boc, care a fost operat şi la stat şi la privat. (…) Credeţi că există vreo chitanţă în acest sens? Boc l-a numit consilier personal pe doctorul Lucan. Văzând ce personaj malefic este Lucan, mă întreb ce l-a învăţat pe domnul Boc. Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, domnul Funar „, a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, la sediul DIICOT.
În replică, Emil Boc susţine că nu a beneficiat de tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, iar despre contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta afirmă că a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca el să fie ales primar. Emil Boc a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a avut scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată.
Sursă info și continuarea, pe Mediafax.