Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 38.000 pachete cu ţigări în valoare de 374.000 lei. Pentru reţinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au tras două focuri de armă în plan vertical.
Ieri, 11 martie, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Brodina, jud. Suceava, au observat, în apropierea frontierei de stat (pe raza localităţii Straja), un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul ţării.
Oamenii legii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, în plan vertical.
Nici de această data, persoanele somate nu s-au oprit, abandonând coletele şi fugind în direcţii diferite.
S-a trecut la monitorizarea zonei în vederea depistării şi reţinerii persoanelor în cauză, fiind anunţate totodată şi autorităţile de frontieră din Ucraina despre eveniment.
La scurt timp, poliţiştii de frontieră au depistat în zonă un autoturism marca BMW, în care se aflau trei persoane de sex masculin, identificate ca fiind Vasile N., de 33 ani, Petrică N., de 20 ani şi C.P., de 17 ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Suceava.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul sectorului unde în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că acestea aveau rolul de a introduce ilegal ţigările în ţară şi de a asigura zona.
Totodată, la faţa locului au fost descoperite 62 baxuri ce conţineau 31.120 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 311.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele trei persoane sunt cercetate de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă.
De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Tot ieri în jurul orei 20.00, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighet au observat, mai multe persoane care transportau colete voluminoase prin apa râului Tisa, din Ucraina în România.
Poliţiştii de frontiera au efectuat somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi au sărit în apă retrăgându-se pe teritoriul ucrainean.
În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, totodată fiind anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea continuării în comun a cercetărilor.
La faţa locului, au fost descoperite 10 colete învelite în folie neagră, care conţin ţigări, de provenienţă ucraineană.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.000 pachete ţigări, în valoare de 63.000 de lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
)