Un arădean care spune că este fost călugăr la Mănăstirea Prislop a scos la vânzare pe internet o barbă despre care susţine că i-a aparţinut părintelui Arsenie Boca. Preţul cerut pentru barbă este de 200 de lei.
Arădeanul precizează că este din localitatea Hunedoara Timişană şi susţine că barba i-a fost dăruită de părintele Arsenie Boca pe vremea când slujea la biserica acestuia. „Fost călugar la Mănăstirea Prislop vând o parte din barba Părintelui Arsenie Boca care mi-a fost dăruită în timp ce slujeam la biserica lui”, se arată în anunţul postat pe internet în urmă cu două zile.
Părintele Vasile Pop, de la Parohia Arad – Bujac, crede că este vorba de un anunţ fals.
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea.
După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989.
Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.
Citește mai multe aici.
Sursa: adevarul.ro