Noi, românii, am inventat sloganul ”las-o, mă, că merge-așa” și îl aplicăm în orice domeniu. Am văzut asta, de exemplu, pe un panou publicitar în care era o greșeală de tipar imensă, nesesizată nici de executant și nici de beneficiar. Mi-am zis atunci că am ajuns în stadiul în care chiar și cel care plătește este mulțumit dacă lucrul pe care l-a primit nu este așa cum trebuie. Tot noi, românii, am spus că suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine, dar cu balcanismul care ne caracterizează, tot spre ele ne aplecăm.

Preferăm sclipiciul și paietele care atrag privirea și nu ne uităm spre produsele bine făcute dar nu atât de sclipitoare. La fel, preferăm o fotografie lucioasă, realizată după un tablou, în dauna picturii pe care se văd denivelările lăsate de pensulă, șpaclu sau alte unelte folosite de pictor.

Am ajuns să ne mulțumim cu kitsch-uri pentru că nu știm că există opere de artă și cu puțin pentru că nu credem că putem și noi să avem mult. De fapt, nici nu e vorba să avem mult, ci doar atât cât trebuie, dar de calitate.

Am văzut modul ăsta de a gândi și când s-a pus problema candidaturii municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii – 2021. Căciula părea prea mare pentru un oraș socotit, încă, unul minier, cu toate că despre minerit se poate vorbi doar la timpul trecut. Baia Mare trebuie să își asume o altă identitate. Este, încă, în căutări, cred eu, nu pentru că nu ar avea opțiuni, ci pentru că are prea multe. Este un oraș cu potențial turistic, în afară de oferta proprie Baia Mare fiind un punct de plecare spre zonele etnografice (atât de diferite) din perimetrul administrativ al județului.

Baia Mare poate să fie considerat un oraș al sportului, fiind socotită pe vremea comuniștilor și chiar și în ultimii ani o a doua capitală, după București. Stând strâmb și judecând drept, nu avem cum să rivalizăm, pe plan financiar, cu capitala României, dar am arătat că ne putem bate de la egal la egal cu miticii dâmbovițeni.

Baia Mare poate fi un oraș cultural bine cotat pe plan european, după cum era odinioară. Colonia de pictură de altădată nu a fost încă uitată, reprezentanții Școlii băimărene având o cotă de piață ridicată.

Baia Mare poate fi chiar un oraș industrial, cu unele facilități create investitorilor ar putea fi atrase chiar firme mari în zonă, mai ales că sunt șanse să fie reabilitat și aeroportul.
Sunt doar câteva dintre căile pe care ar putea să meargă municipiul nostru. Mă gândesc că pentru Cavnic, fost oraș minier și el, a fost mai ușor. Acolo s-a optat pentru turism, profitându-se de amplasare, de relief, de dorința oamenilor de a se reorienta.
Am stat de vorbă, nu cu mult timp în urmă, cu caricaturistul Ștefan Popa Popa’S, care îmi spunea că l-a sfătuit pe Gheorghe Zamfir să nu meargă în spectacole cu Andre Rieu. ”Ai fost numărul 1, nu accepta să fii acum numărul 2”, a fost sfatul caricaturistului. Nu sunt întru totul de acord cu el, dar e bine să țintești cât de sus poți, profitând de fiecare oportunitate pe care o ai.

Baia Mare are posibilitatea să ajungă Capitală Europeană a Culturii în 2021. Când s-a discutat despre asta au fost voci care au spus că nu avem noi ce căuta printre candidați. Nici după ce am ajuns pe lista scurtă nu s-au terminat vociferările. Cele mai multe erau legate de infrastructura necesară pentru organizarea unor evenimente de calibru. Un fost director din oraș, acum pensionar, nu știa că există posibilitatea să îți realizezi infrastructura în anii care urmează de la alegerea orașului până la acordarea efectivă a titlului, adică între 2017-2021. Important este să rămână în urma Băii Mari celelalte trei orașe rămase în cursă: București, Timișoara, Cluj Napoca. Din câte știu, în istoria competiției au existat situații în care David l-a răpus pe Goliat, cei care păreau fără șanse au avut propuneri mai bune, ce puteau fi puse în practică fără probleme și erau mult mai de folos comunității decât elitelor. În fond și la urma urmei, dacă ne gândim un pic, Baia Mare a depășit într-o primă fază orașele Iași și Craiova, doi poli ai culturii din România, poate de același calibru cu Timișoara și Cluj-Napoca. Așa că lupta poate continua și fiecare competitor își va folosi toate armele pentru a câștiga.

De acum, echipa băimăreană care a îndrăznit să viseze are posibilitatea să își revizuiască și să își completeze oferta, pe baza sfaturilor primite din partea experților europeni. Nici nu mă interesează ce se va întâmpla mai departe, dacă se va schimba ceva în documentația depusă, dacă vom fi sau nu aleși. Important este că gândim altfel, îndrăznim să vrem mai mult. Baia Mare arată că vrea să iasă din pluton, că vrea să evadeze din mediocritate.

Îmi aduc minte de un film cu Steve Mac Queen în care un pușcăriaș nu se împăca deloc cu ideea unei vieți după gratii. Baia Mare poartă încă la picioare, grea, eticheta de oraș minier, muncitoresc, unde se poate face doar producție și nu cultură. A fost nevoie de o idee, de o echipă care s-o pună în practică și de o conjunctură care ne poate fi favorabilă. Începem să ne scuturăm, pentru a scăpa de fiarele prinse de picioare și să putem zbura. Ioan Groșan scria, cu ani în urmă, despre Planeta Mediocrilor. O planetă situată departe, dar prea familiară nouă. Arătăm, de multe ori, ca fiind locuitori ai ei, fără a dori să vedem și alte lumi. Care există, la care putem visa. Trebuie doar să vrem asta.

Ioan Buda-Ţeţu