Dacă întrebi bătrânii de la sate cine erau mai buni, comuniștii sau cei din partidele istorice (liberali și țărăniști), vor fi hâtri care vor zice că liberalii erau mincinoși, pe când comuniștii erau oameni de cuvânt. Liberalii ziceau că dau și nu dădeau, pe când comuniștii ziceau că iau și ce ziceau făceau…
Mă gândesc că, imediat după 1990, chiar și comuniștii bătrâni au trebuit să se adapteze vremurilor, așa că Ion Iliescu semnaliza c-o ia spre dreapta, dar tot spre stânga vira. Orice ar fi făcut, îl trăgeau în partea aia convingerile sale. Numai că lumea voia o altă orânduire, așa că era nevoit să spună că vom fi capitaliști, încercând să frâneze cât de mult poate procesul de desființare a instituțiilor comuniste și de schimbare a mentalității românilor.
Că una zicea și alta făcea s-a văzut încă de la Revoluție, când spunea că a luat legătura cu Ambasada sovietică „să vadă cine suntem și ce vrem”, negând apoi vehement asta. După ce a înființat Frontul Salvării Naționale (FSN) a anunțat că acesta nu va candida la alegerile din mai, dar iar a semnalizat una și a făcut alta.
Au trecut de atunci mai mult de 20 de ani, perioada prognozată de Silviu Brucan pentru ca românii să poată deprinde democrația. S-au perindat pe la conducerea țării partide de orientări diferite, formate din oameni cu același gând: să pună mâna pe cât de mult pot și să tragă spre ei.
Am auzit declarații frumoase în orice campanie electorală, indiferent că era vorba de o campanie dusă pe plan național sau local. Am constatat că, în mare, cam aceleași erau cuvintele folosite: eu (noi) sunt (em) singurul/ii care putem salva țara/orașul/comuna. Tot ce e bine fac (em) doar eu/noi, dar ceilalți sunt toți niște hoți, care pun pe primul plan înavuțirea lor, fără să îi intereseze bunăstarea celor al căror vot îl cer.
Am văzut candidați din mai multe județe, în care am locuit după 1989, am întâlnit chiar candidați de la nivel național, cu care am stat la discuții, am realizat emisiuni sau am scris despre ei. Mi-i plină agenda de vorbe frumoase, notate atunci.
Am auzit promisiuni dulci de la Emil Constantinescu, de la Klaus Iohannis și, mai nou, Dacian Cioloș. Apoi am aflat că Cioloș a tăiat banii dați pentru biserici, a avut o discuție cu Patriarhul Daniel și a revenit asupra deciziei. E clar, Dacian Cioloș conduce un guvern de tehnocrați care e la fel ca FSN-ul lui Ion Iliescu. Spun că sunt preocupați doar de ieșirea din criza actuală, fără a se gândi la alegerile viitoare. Cioloș a învățat și el treaba aia cu semnalizarea.
Păi să nu fii nostalgic după comuniști? Ei erau oameni de cuvânt…
Ioan Buda-Ţeţu
