Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut. (Luca 20, 19-26)
Mai multe iscoade ale fariseilor au venit la Domnul Iisus Hristos pentru a-L prinde în cuvânt. El a fost întrebat dacă trebuie să fie plătită dajdia, adică impozitul către stăpânirea romană.
Aparenta isteţime a iscoditorilor era o diabolică viclenie, care s-a izbit de înţelepciunea divină. Obligaţiile faţă de cezarii acestei lumi sunt conjuncturale, datoria faţă de Dumnezeu depăşeşte simpla obligaţie fiscală.
Aici ne achităm de obligaţiile cetăţeneşti, ce ţin de buna rânduială a comunităţii în care trăim. În faţa lui Dumnezeu avem altfel de datorii. Contează mult ce scrie pe sufletul tău. Spoveditul şi împărtăşitul nu sunt obligaţii constituţionale, ci ele sunt datorii ale unui creştin care-L iubeşte pe Dumnezeu.
Naşterea Domnului Hristos este un examen pentru noi toţi. Acum se poate vedea ce dăm cezarilor acestei lumi şi ce-I oferim lui Dumnezeu. Magii au adus aur, smirnă şi tămâie, îngerii cântări de slavă, păstorii au colindat. Noi ce daruri dorim să-I oferim Pruncului Sfânt? (Pr. Dumitru Păduraru)