Procurorii DIICOT au dispus punerea sub sechestru a unor imobile ale fostului ministru al Economiei Adriean Videanu a căror valoare cumulată este estimată la aproximativ 60 de milioane de euro.
Mai exact, anunţă DIICOT, prin Ordonanţele din 24 şi 26 septembrie, s-a instituit sechestru asigurator „până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei (60 milioane de euro)” asupra casei construite de Adriean Videanu în Snagov, pe un teren obţinut prin concesiune, asupra a trei apartamente situate în Bucureşti şi a unuia din Mamaia.
Aşa cum arată datele din declaraţiile de avere făcute de fostul ministru PDL cât timp s-a aflat în funcţii publice, sechestrul ar acoperi practic toate proprietăţile aflate pe numele acestuia.
De asemenea, s-a pus sechestru pe 66.906 acţiuni deţinute de către Adriean Videanu la trei societăţi comerciale, fără ca procurorii să le menţioneze. În ultima declaraţie de avere semnată de Adriean Videanu în 2010, la demisia din Guveren, liderul PDL menţiona că cele mai valoroase acţiuni pe care le deţine sunt cele de la Titan Mar SA, urmate de cele la Pecon SA şi la Equity Invest SA. La acel moment, Adriean Videanu era, de asemenea, acţionar la Secon SA, Aurto Marcus Grup SA, Ada Promotion Dev SRL, Marmosim SA şi Di-Anne Design SA.
„În cauză s-a mai dispus indisponibilizarea prin poprire a tuturor sumelor deţinute în conturile deschise la 2 unităţi bancare pe numele învinuitului precum şi a sumelor datorate acestuia cu titlul de dividende de către 2 societăţi comerciale”, se arată într-un comunicat DIICOT.
Dosarul „Romgaz”. Pentru ce sunt cercetaţi Videanu şi Vosganian
Adriean Videanu este cercetat, alături de actualul ministru al Economiei, liberalul Varujan Vosganian, în dosarul „Romgaz”, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Potrivit procurorilor DIICOT, cei doi au ignorat în totalitate informările şi sesizările primite de la SRI, au acţionat premeditat pentru sprijinirea grupului infracţional din jurul omului de afaceri Ioan Niculae şi au prezentat în Guvern o situaţie eronată pentru ca Executivul să îşi asume o serie de acte normative.
Pentru a justifica cererea avizului pentru începerea urmăririi penale în cazul celor doi miniştri, DIICOT explică cum l-au ajutat Vosganian şi Videanu pe Niculae mai întâi să devină unul din „băieţii deştepţi”ai gazelor naturale. Mai întâi acestuia i s-au acordat, prin ANRE, licenţe prin care compania sa, Interagro SA, devenea nu consumator, ci furnizor de gaze naturale pentru mai multe combinate chimice. Gazele de la Romgaz au ajuns la Interagro cu subvenţii importante nelegale, după cum susţin procurorii, sub pretextul că în felul acesta este ajutată agriculotura, beneficiarul final al îngrăşămintelor.
Efectul deciziilor celor doi miniştri a fost însă, în accepţiunea DIICOT, doar periclitarea stocurilor de gaze pentru iarnă care ar fi trebuit să asigure consumatorii interni în situaţia unor temperaturi foarte scăzute sau a unei crize externe şi utilizarea Romgaz în interesul privat al SC INTERAGRO SA.
Ambii miniştri s-au declarat nevinovaţi.
Dacă în cazul lui Videanu, preşedintele Traian Băsescu a aprobat în septembrie începerea urmăririi penale, situaţia lui Vosganian este în discuţie la Comisia Juridică a Senatului, avizarea având nevoie de votul plenului.
Sursa text: gandul.info
Sursa foto: pesurse.ro