Sunt mulți. Foarte mulți. Așa se vede de la fața locului, pe surse, și, jur, așa se vede până și la televizor. De data asta n-au mai putut să ascundă imaginile, să le strecoare la “și altele”.

32 de spectre iritate stau în spatele fiecărui regizor de emisie din televiziunile românești. Nu și-au terminat treaba aici, printre noi. Înainte să plece de tot, se mai chinuie puțin să ne trezească. Pentru că trebuie, chiar trebuie să ne trezim.

10.000? 15.000? 20 sau 30.000? Nu, chiar sunt mulți. Pot să numere din doi în doi, din trei în trei, și tot nu vor reuși să facă să pară că străzile sunt goale. Sun mulți și par mai înalți. Parcă s-au ridicat din genunchi și au început să meargă. Au voce. Se aude. Se aude clar și foarte tare.

Mâine vor fi și mai mulți, poimâine și mai mulți, joi nu-i va mai putea număra nimeni. Și nimeni nu le va mai putea pune pumnul în gură. Asta nu înțeleg ceilalți. Au crezut și vor crede până în ultima clipă că ei sunt mulți, că ei sunt băieții deștepți ai administrației, ai legislativului, ai înaltelor sfere în care acces au doar inițiații. Ei nu sunt mulți, însă. Sunt doar proști. Proști și hoți. Ăsta-i paradoxul: foarte puțini oameni proști au reușit să fure în mod repetat de la foarte mulți oameni nu chiar atât de proști. Doar că ăia puțini aveau tupeu și făceau gât. Asta-i recomanda: vocea și tupeul.

Dar dacă e pe bază de voce, băieți și fete care nașteți sâmbăta ca să puteți fura de luni încolo în continuare, luați de aici 10-15-20.000 de glasuri odihnite. Nu vorbesc la birou, pentru că n-au timp. Sunt ocupați să producă taxele și impozitele pe care le furați voi. Nu vorbesc nici în cluburi, pentru că sunt prea obosiți. Acasă ce mai apucă să schimbe între ei câteva cuvinte, cât să-și spună că se iubesc sau să le spună copiilor că-i iubesc. Dacă au timp, desigur. Dacă nu cumva trebuie să tragă tare și acasă, că a rămas, pe undeva, un rest de TVA neachitat.

Câtă vreme i-ați furat, numai, v-au mai tolerat. Pentru că părea că altfel nu se poate. Dar, cretinilor, ați început să le omorâți copiii. Da, copiii. Ăia pentru care munceau, ăia pentru care acceptau să fie o nouă generație de sacrificiu. Iar când, furând, le-ați furat viitorul din ochii și sângele copiilor lor, ați pierdut definitiv controlul.

La asta să vă gândiți atunci când vă strângeți bagajele. la asta să vă gândiți când vă chemați avioanele particulare la ușa din spate a clădirilor pe unde v-ați ascuns azi. La asta să vă gândiți când vă deschideți safe-urile și le înghesuiți conținutul în genți de voiaj  cât mai încăpătoare. Astăzi sunt mulți, mâine vor fi mai mulți, iar dacă nu fugiți mai repede, vor fi din ce în ce mai mulți!

Patrick André de Hillerin