Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. (Luca 9, 44-50)

Ucenicii Domnului Iisus Hristos s-au întrebat: Cine este mai mare între ei? Premisa de la care au plecat a fost una păguboasă: ei căutau o ierarhizare prin excludere, nu prin comuniune. Probabil priveau spre ocupanţii romani care s-au impus prin ordine şi prin disciplină. Se gândeau că şi ei pot fi îndreptăţiţi la ceva privilegii.

Însă mare le-a fost deziluzia când Domnul Hristos le-a spus: „Cine este mai mic între voi, acela este mai mare!” Şi le-a dat ca exemplu un copil.

Or fi gândit: ce am putea noi, maturii, să învăţăm de la un prunc? Mântuitorul le-a îndreptat atenţia spre nevinovăţia, sinceritatea şi curăţia sufletească a copiilor.

Nici noi să nu uităm un lucru: rangurile şi funcţiile sunt trecătoare! Omenia, bunul-simţ, onestitatea şi faptele bune sunt cele care ne fac cu adevărat mari şi ne rezervă un loc de cinste în memoria şi în inimile celor apropiaţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora!” (Pr. Dumitru Păduraru)