Bulgaria, România și Serbia sunt gata să-și închidă frontierele dacă Germania și Austria și le închid pe ale lor pentru a stopa afluxul de refugiați, a declarat sâmbătă premierul bulgar Boiko Borisov, relatează Reuters și AFP.
„Cele trei țări suntem gata, dacă Germania și Austria își închid frontierele, să nu permitem ca țările noastre să devină zone tampon. Vom fi gata să ne închidem frontierele”, a spus Borisov după o întrevedere cu omologii săi român, Victor Ponta, și sârb, Aleksandar Vucic.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susține că dorește să convingă, la summitul de duminică, un grup de lideri UE să fie de acord cu măsuri pe termen scurt pentru a gestiona criza migrației, relatează sâmbătă Reuters, citând un interviu acordat grupului media german Funke.
Conform AFP, liderii celor trei guverne au apreciat că a construi bariere la granițe nu este cea mai bună decizie, după cum a afirmat premierul român Victor Ponta. Șeful Executivului de la București a adăugat că ar dori o acțiune comună a întregii Europe, de la Grecia până la țările cele mai îndepărtate.
”Avem nevoie de o soluție globală care nu poate fi pusă în aplicare în detrimentul țărilor noastre”, a spus premierul sârb Alexandar Vucic.
La mini-summitul de duminică de la Bruxelles pe tema gestionării crizei migrației vor participa reprezentanții României, Bulgariei, Sloveniei, Croației, Ungariei, Serbiei și Macedoniei, alături de cei ai Germaniei și Greciei. Această reuniune a fost convocată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu scopul de a coordona reacția țărilor de tranzit pentru refugiați și migranți, care continuă să sosească în Europa.