Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. (Marcu 7, 24-30)

Luând aminte la cele pe care le citim în Noul Testament despre Domnul Iisus Hristos, în mod firesc ne putem întreba: Ce rost a avut venirea Sa în această lume?

Dincolo de cuvintele sofisticate şi frazele pompoase, răspunsul îl găsim în inima fiecăruia. Şi femeia amintită astăzi a fost convinsă în inima sa că doar Domnul Hristos îi poate vindeca fiica. Răspunsul Mântuitorului nu a dezarmat-o; era în joc viaţa fiicei sale; nu cerea nimic pentru sine, ci pentru copilul său.

În sufletul şi-n inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi foarte mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului. În rugăciunea părinţilor pentru copii, cerem: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti”.

Rugăciunea şi curajul femeii au fost răsplătite. Când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. Pe drept cuvânt, a gustat şi ea din fărâmiturile căzute de la masa fiilor. (Pr. Dumitru Păduraru)