S-au întors procurorii DNA din vacanță. Piepți bombați, bicepși lustruiți, drepți și încărcați de responsabilitate ca niște cariatide de țară.

Să reînceapă circul facerii de dreptate, deci. Cu stânga sau cu dreapta? A dracului balanță se bălăngăne nehotărât, prea nerăbdătoare să-și afle prima tresărire. Na atunci, iute, un remake: Alina Bica după gratiile menajeriei. Te-ai mai potolit? Te-ai mai lubrifiat? Rezisti acum la o senzație tare fără să te depresurizezi la mijlocul reprezentației?

Perfect, zen! Să batem deci gongul pentru prima premieră fastuoasă: chirurgul Sorin Oprescu operând pe cord deschis, live, cu mâinile legate, în fața a milioane de telespectatori. Palpitant sau ce? Însăși dresoarea Codruța iese azi la rampă să ne explice că devastatorul flagrant, invocat în comunicatele DNA după marea descindere și vândut zile la rând, cu voluptate, drept certitudine, pe unele canale de știri, nu a fost, de fapt, un flagrant ci un fel de hold-up la drumul mare, în care niște mascați l-au umflat cu mașină cu tot pe domn’doctor, după care, scotocindu-l prin buzunare, au dat peste bancnotele marcate.

Toți se țin cu mâinile de burtă. Unii de râs, alții pentru a evita un extaz prematur, eruptiv și umed. Primii pentru că știu că circu-i circ, cei din urmă pentru că preferă halucinogenele.

Iar în timpul acesta Traian Băsescu înflorește, tocșouește, pilduiește, șopârlește.

Cică dosarul răpirii jurnaliștilor nu poate fi desecretizat pentru că asta ar produce deranjamente stomacale tocmai la Casa Albă, unde Obama și Hillary Clinton știu ei pe cine au înscăunat să guverneze Afganistanul. Și știe și el, Băselu’, că ce dracu’, doar a fost băgat până în gât în tărășenie.

Adică, mai pe înțelesul murănguriștilor, unii dintre membrii organizației teroriste care i-a răpit pe Ohanesian et co. au fost cocoțați de aliații noștri strategici tocmai la vârful administrației de la Kabul, chestie care ar fi nasol să se afle taman acum, în preajma alegerilor pentru Casa Albă.

Cât de bine confirmă Băsescu celebra evaluare „Le style est l’homme meme”. Stilul lui este șantajul, șantajul este el, Băsescu, în persoană.

Este al doilea rânjet amenințător către cei care l-au ținut 10 ani în brațe tocmai ca să le facă treburile murdare. Primul l-a șuierat, printre dinți, când se-ngroșase gluma cu Udrea. A vorbit atunci de „guantanamizarea României”, în contextul în care revenise în presă tema închisorilor secrete CIA. După care hăitașii autohtoni s-au potolit ca prin minune, la ordin, reîntorcându-se, cu coada între picioare și schelălăind, spre neînfricații lor șefi căcăcioşi. Pentru a continua apoi, triumfal, să adulmece cu tehnică yankee și să ciuruiască cu alice de mistreţ blindat iepuri ce periclitează siguranța națională și potârnichi ce se găinățează în locuri interzise.

Putem spune, așadar, că, și în această stagiune abia începută, DNA continuă consacrata sa operațiune „LABA”, cu care ne-a amăgit toată stagiunea trecută că ar fi copulaţie regenerativă. Operaţiune „LABA” care declanșează extaze în pleziriștii singuratici și manufacturieri dar și multe suspiciuni de lașitate și impotență în realiștii sceptici.

Punem LABA pe cei care ne incomodează în aspirația noastră patriotică de a deveni „stat în stat”. Totul însă până LA BAsescu!

Într-o țară autodefinită democratică, cum ar putea, niște instituții subordonate statului prin Constituție, cum este cazul binomului SRI – DNA, să preia frâiele puterii păstrând aparențele de constituționalitate? Într-un singur mod: conducând indirect, prin organismele abilitate.

A devenit Curtea Constituțională incomodă? Pusă cu botu’ pe labe în doi timpi și trei mișcări.

Administrațiile locale, pesedizate 70% la alegerile din 2012, ascultă mai mult de partid decât de binom? Noaptea cuțitelor lungi pentru primari și președinți de Consilii Județene. Cuţite lungi sub formă de interceptări ambientale și denunțuri la ordin.

Miniștri incomozi? O rapidă scanare a scheletelor din dulap și dosare instrumentate în regim de urgență smurdiană.

Și pentru ca totul să poarte un nume, partidul umbrelă devine indispensabil. „Partidul meu – partidul nostru”. Ghidonat de la distanță printr-un preşedinte de tara decorativ şi co-președinți de paie, avuți temeinic la mână.

La asta asistăm. Nu vreau să spun că Oprescu o fi vreun sfânt. Sau Mazăre, sau Bădescu, sau Nichita, sau Pendiuc. Toți sunt infectaţi de corupție prin însuși succesul lor într-o lume coruptă.

Nu vreau să spun că PNL a fost protejat total în această cruciadă. Chiliman, Pinalti şi încă alţi câţiva pioni de gambit, au fost urcaţi pe rug, pentru a da culoare focului de artificii. Ei pot fi însă înlocuiţi oricând de alţi consangvini mai devotaţi binefăcătorilor, mai fanatici, mai utili.

Aşadar, să nu ne amăgim. Planul e clar, şi făcut de minţi care gândesc macro.

De ce Ponta şi guvernul lui mai rezistă încă la putere? Pentru că sunt atât de prinşi din toate părţile încât au devenit mai utili acolo decât în opoziţie. În momentul care va fi considerat oportun, vor cădea. Şi nu ca victime ale unei conspiraţii, pe plasa compătimirii populare, ci cu zdrăngănit de cătuşe, ca ultimii trădători de ţară.

Ca toate scenariile „perfecte”, şi acesta va întâlni însă, mai devreme sau mai târziu, buturuga lui mică. Vreun doctor Arafat, vreo Mariana Rarinca. Întreg eşafodajul, construit la adăpostul ideii de justiţie cu armături securistice, se va prăbuşi, atunci. Să ne amintim de 21 decembrie 1989 şi să sperăm.

Cei care l-au apărat pe Nicolae Ceauşescu de furia unui popor exasperat, au fost zdrobiţi de însăşi cauza lor eronată.

Cei care, azi, îl mai apără pe Traian Băsescu de justiţia adevărată, răspunzând unor comandamente ce nu fac diferenţa între Bucureşti şi Budapesta, vor fi zdrobiţi de colaboraţionismul lor antinaţional.

Contele de Saint Germain