AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Făţărnicia ne distruge credinţa, inima şi sufletul

EVANGHELIA ZILEI – Făţărnicia ne distruge credinţa, inima şi sufletul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. (Matei 23, 29-39) 

Discuţiile în contradictoriu dintre Domnul Iisus Hristos şi cărturarii şi fariseii de atunci au fost mai multe şi foarte incisive. Cărturarii şi fariseii aveau de partea lor o autoritate unanim recunoscută de către iudei. Aceştia trebuiau să fie modele pentru cei din popor.

Însă, în timp, cei care trebuiau să urmărească respectarea Legii au ajuns să respecte doar ceea ce le convenea şi le întărea statutul de privilegiaţi. Or, Domnul Hristos tocmai acest lucru le spunea: Ei încălcau prevederile Legii în favoarea unor rânduieli mai puţin importante.

Nu pe toţi fariseii îi mustra Mântuitorul, ci numai pe aceia care erau făţarnici, adică pe cei care doar mimau respectarea preceptelor religioase.

Poate uneori şi noi am fost muşcaţi puţin de fariseism. Este bine să fim cu luare aminte la mustrările Domnului Hristos; să nu fim asemeni mormintelor văruite şi frumos ornate în exterior, însă pline de toate răutăţile în interior. Făţărnicia ne distruge credinţa, inima şi sufletul. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA