Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? (Matei 13, 45-54)
Domnul Iisus Hristos a vorbit mulţimilor despre Împărăţia lui Dumnezeu cu autoritatea ce decurge din statutul de Fiu al lui Dumnezeu.
În capitolul al 13-lea al Evangheliei după Matei găsim şapte parabole despre Împărăţia lui Dumnezeu rostite de însuşi Mântuitorul Hristos. Pentru a înlesni înţelegerea acestor pilde, El a făcut comparaţie cu un negustor care caută mărgăritare, dar nu orice fel de mărgăritare, ci doar pe cele bune.
Ce înţelegem de aici? Dumnezeu este Cel care adună doar mărgăritare bune din inima şi din sufletul fiecăruia dintre noi. Adevăratele mărgăritare sunt: credinţa puternică şi curată, faptele cele bune, dragostea pentru Domnul Hristos şi pentru semenii noştri.
Oare în sufletul meu ce fel de mărgăritare am agonisit? Sfântul Isaac Sirul aşa ne învaţă: „Scara ce duce spre Împărăţia lui Dumnezeu se află în sufletul nostru”. (Pr. Dumitru Păduraru)
