AcasăOPINIIPIPETA CU VENIN – Atunci când profesioniștii minciunii vorbesc despre patologia ei

PIPETA CU VENIN – Atunci când profesioniștii minciunii vorbesc despre patologia ei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marin Preda a scris la finalul Moromeților celebra frază ”timpul n-a mai avut răbdare”, anticipând perfect că evenimentele se precipitau și dădeau năvală peste oameni, vremurile erau în schimbare, se năștea o nouă lume după alte rânduieli.

Suntem cam la vreo opt decenii de la evenimentele povestite de marele romancier, dar vremurile noastre nu par a fi nerăbdătoare cu oamenii, dimpotrivă, am putea spune că pentru unii au încremenit în loc. Numai așa se poate  explica timida ieșire în presă a candidatului PSD la Primăria Baia Mare, Florin Tătaru, la citirea căreia am fost nevoit să mă uit în calendar ca să mă asigur că suntem în 2016, și nu în urmă cu patru sau cinci ani. Atunci vedeam astfel de texte penibile, produse ale unei gândiri puerile, atinsă pe alocuri de boală, care n-a evoluat cu nimic în ultimii 25 de ani de când terorizează cititorii și privitorii.

În textul cu pricina ni se spune că Florin Tătaru a pulverizat PDL aflat la putere în 2011, câștigând mandatul de deputat în alegerile parțiale din Colegiul Baia Mare Est, rămas vacant după ce Cătălin Cherecheș a ajuns primar. Sigur că l-a pulverizat, pentru că PDL era deja mort de câteva luni, și un câine maidanez cu medalion de bună purtare atârnat la gât ar fi reușit exact aceeași performanță, dacă ar fi fost trecut pe lista USL. La fel au stat lucrurile și în alegerile parlamentare din anul următor, dovadă că nici un candidat democrat n-a câștigat vreun colegiu. Așa că, maestre, las-o mai moale cu pulverizatul , că măcăne.

Scriitorul de texte electorale în care de fiecare dată schimbă doar numele candidatului care apelează la serviciile sale mortuare (aproape de fiecare dată și-a îngropat clientul), trece la aberații scăpate de sub control, afirmând că organizația PSD Baia Mare, condusă de Florin Tătaru, aparține unui oraș în care cetățenii gândesc social-democrat și-n care valorile acestei doctrine se vor regăsi în folosul comunității după alegerile locale din 5 iunie. Soiosul  personaj a rămas singurul care crede minciunile debitate, semn că boala de care suferă a evoluat, e mai gravă decât credeam.

Nicio organizație de partid nu poate aparține orașului, iar cea social-democrată nici atât. Baia Mare n-a fost condusă niciodată de PSD. Atunci când Cătălin Cherecheș a candidat a câștigat detașat, dar băimărenii n-au fost dispuși să-și pună viitorul în mâinile consilierilor propuși de PSD, aceștia fiind permanent minoritari în Consiliul Municipal. Și atunci, despre ce mințim?

Apoi începe delirul: PSD Baia Mare propune o listă de consilieri care vine dinspre societatea civilă, cu valori cetățenești certe, lucru fără precedent în politica din Baia Mare. De ce fără precedent,că n-am înțeles? Păi lista consilierilor este aceeași de 26 de ani, nu se va schimba nimic nici de data asta, în afara unor nume, pentru că selecția se face din aceeași masă de anonimi. Ce importanță are dacă în locul lui Cozoplean vine Butuza, sau Ilie este schimbat cu un prieten al viitorului primar Tătaru? Nu, nu are nicio importanță cine vine sau cine pleacă. Toți, absolut toți vor doar să prindă ciolanul, motiv pentru care sunt în stare să facă orice pentru a intra în grațiile celor care întocmesc listele.

Scribalăul de texte fără noimă nu are îndoieli, ci numai certitudini, motiv pentru care ne avertizează că Tătaru va fi primarul cetățenilor și nu al manipulărilor care s-au practicat în spectrul politic băimărean. Ca primar, Tătaru are de susținut viața cetățenească și de eliminat, dincolo de ceea ce există în politică: arta minciunii (pe care o folosesc politicienii în mod aberant), de aruncat la gunoiul istoriei ultimilor ani PATOLOGIA MINCIUNII care a făcut ravagii în Baia Mare, care a născut idei aberante ce și-au dovedit totală ineficiența. Cât de nepotrivit sună cuvintele patologie și minciună spuse de un individ suferind de boala  minciunii, cazul său fiind arhicunoscut în mediile de specialitate.

Domnul candidat Tătaru ne dă asigurări că va fi primarul Băii Mari adevărate, cea pe care o simt cetățenii, disprețuind clasa politică. Aici cred că suferindul autor al textului și-a bătut joc de sărmanul și inocentul candidat. El este reprezentantul unui partid politic, așa că nu are cum să primească voturi de la cetățenii care disprețuiesc clasa politică. Acum sunt sigur că boala a evoluat cu adevărat și este într-o fază terminală.

Spre final, ca să nu minimalizăm personalitatea copleșitoare a viitorului primar, să cităm din interviul pe care nu l-a dat niciodată, el fiind conceput de mintea cunoscutului autor, care se semnează cu pseudonim: Timpul este foarte scurt, dar ne-am angajat să muncim cu eficiență maximă. Mesajul nostru de partid și civic e unul singur: NE-AM SĂTURAT DE MINCIUNĂ! VENIM LA PRIMĂRIE!

Foarte mobilizator îndemnul de-a veni la primărie. El este unul realist, putând fi asumat și îndeplinit, singura condiție fiind să meargă la instituție atunci când primarul Cătălin Cherecheș v-a organiza Ziua porților deschise la Primăria Baia Mare.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA