Ortodox – Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia
Greco-catolic – Sf. cuv. Zaharia
Romano-catolic – Joia Sfântă (Cina Domnului). Sf. Ecaterina a Suediei, călug.
Astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri către Stăpâna noastră şi pururea Fecioară Maria, vestea cea bună a Arhanghelului, că în sfatul cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe Fecioara Maria să fie mama lui Hristos, Dumnezeu – Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea lumii.
Sfântul Artemon a fost unul din cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului. S-a născut în Seleucia Pisidiei din Asia Mică și a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Pavel, când acesta a ajuns în Seleucia – o zona muntoasă din Asia Mică.
A fost episcopul acelei comunități creștine întemeiată în urma predicii Apostolului neamurilor (Fapt. Ap. cap.13 – prima călătorie misionară). A murit la adânci bătrâneți, fiind apreciat ca un mare purtător de grijă al văduvelor, al orfanilor și al săracilor, doctor al sufletelor și trupurilor.