Preşedintele României a anunţat că negocierile UE-Turcia ar putea duce la creşterea cotelor obligatorii de refugiaţi.
„Suntem de părere că Turcia trebuie ajutată pentru a-şi îndeplini rolul pe care şi l-a asumat, acela de a opri fluxul migraţionist”, a declarat Iohannis pe aeroportul Henri Coandă, înainte de a pleca la Consiliul European de la Bruxelles din 17-18 martie .
Referitor la măsurile luate de UE pentru a ajuta Turcia, şeful statului a spus că „România agrează aceste măsuri, însă cu respectarea legislaţiei europene în materie şi cu respectarea caracterului voluntar al relocării, practic a preluării migranţilor în Turcia şi relocarea lor într-o ţară din UE”.
Mai concret, Iohannis a afirmat că „Există un mecanism obligatoriu hotărât anul trecut în JAI, care va fi parţial aplicat, se pare, aşa este propunerea, şi pentru a aduce migranţii din Turcia în Europa. Nu sunt lămurite toate detaliile, de aceea nu vreau să insist”.
În clipa de faţă, doar 937 de migranţi din cotele obligatorii au fost relocaţi la nivelul întregii Uniuni Europene, dintre care 15 în România. Pe ordinea de zi a Consiliului European figurează măsuri suplimentare de abordare a crizei refugiaţilor şi priorităţile pentru semestrul european 2016. Vineri, premierul turc Ahmet Davutoglu li se va alătura liderilor europeni pentru o sesiune de lucru dedicată cooperării UE-Turcia.