Acasăoameni noiSTATISTICĂ - Peste 3.300 de autovehicule oprite în trafic și controlate de...

STATISTICĂ – Peste 3.300 de autovehicule oprite în trafic și controlate de polițiști

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste 3.300 de autovehicule au fost oprite în trafic și controlate de polițiști, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul transportului de persoane și mărfuri.

În urma acțiunii au fost constatate 72 de infracțiuni și aplicate peste 2.250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 500.000 de lei.

„La data de 12 martie, polițiștii au desfășurat acțiuni punctuale în județele limitrofe cu statele non-UE, respectiv Satu-Mare, Maramureș, Suceava, Tulcea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Caraș-Severin, Mehedinți, Timiș, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța, precum și în trenurile și navele de călători și au verificat respectarea prevederilor legale în domeniul transportului de persoane și mărfuri”, informează IGPR.

Astfel, în numai o zi, au fost organizate 164 de acțiuni și 142 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate 3.349 de autovehicule, fiind depistate cinci persoane urmărite. De asemenea, au fost constatate 72 de infracțiuni, dintre care 51 în flagrant delict. Oamenii legii au aplicat 2.259 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 564.835 de lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 292 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 27 de sancțiuni prevăzute de legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două la legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 12 la legea referitoare la transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, se mai arată în comunicat.

Au fost aplicate cinci sancțiuni pentru nerespectarea ordonanței privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și șase la HG pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.

În urma activităților desfășurate pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii au aplicat 1.751 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, dintre care 18 pentru consum de alcool și 793 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 88 de permise de conducere (22 pentru consum de alcool, 17 pentru viteză) și au retras 31 de certificate de înmatriculare auto.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA