Numărul românilor care au averi de peste 30 de milioane de dolari a crescut anul trecut cu 5%, de la 161 în 2014, la 168 în 2015, potrivit unui studiu al agenţiei de consultanţă Knight Frank, citat de News.ro.
Potrivit unui raport anual referitor la averile private la nivel global cele mai multe persoane bogate din Europa, cu averi de peste 30 de milioane de dolari, se află în Germania, aproape 9.310, mai puţine decât în 2014. La fel se întâmplă şi în Marea Britanie, unde anul trecut au fost 9.968 de persoane care au depăşit plafonul de 30 de milioane de dolari, faţă de 10.069 în 2014.
În Europa Centrală şi de Est, Polonia are 639 de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, Cehia 267, iar Bulgaria 72.
În ceea ce priveşte România, au fost identificaţi 20 de oameni de afaceri cu averi de peste 100 de milioane de dolari, dar şi doi miliardari.
Potrivit raportului, numărul persoanelor din România cu averi nete de peste 30 de milioane de dolari va creşte până în 2025 la 287. În cazul averilor de peste 100 de milioane de dolari, numărul deţinătorilor va ajunge la 34, în timp ce cel al miliardarilor vor ajunge la trei, mai arată News.ro.
În Europa, la nivelul întregului continent, numărul deţinătorilor de averi de peste 30 de milioane de dolari a scăzut anul trecut cu 3%, de la 47.250 de persoane la 46.191, dar până în 2025 este aşteptată o creştere de 27%, în timp ce în România ritmul anticipat este mult mai alert, de 70%.
Cei mai puţini bogaţi din Europa se află în Estonia (28), Lituania (24 de persoane) şi Letonia (42), state cu populaţie redusă, potrivit studiului, citat de News.ro.
La nivel global, numărul persoanelor cu averi de peste 30 de milioane de dolari a scăzut anul trecut cu 3%, la 187.468, dar până 2025 Knight Frank se aşteaptă la o creştere a acestora de 41%.
În plus, 22.294 de persoane au averi de peste 100 de milioane de dolari în întreaga lume, cu 695 mai puţine decât în 2014, în timp ce numărul miliardarilor a fost de 1.919, cu 63 mai puţini faţă de anul anterior.
La nivel de regiuni, America de Nord are cei mai mulţi ultra-bogaţi, 69.283 de persoane, urmată de Europa, cu 46.191, şi Asia, cu 41.072, potrivit raportului. Knight Frank anticipează ca acest clasament să se modifice în următorii zece ani, previziunile arătând că Asia va depăşi Europa şi va deveni al doilea cel mai mare centru pentru persoanele ultra-bogate, până în 2025.
Studiul analizează şi cele mai importante oraşe la nivel global, în funcţie de importanţa avută pentru super-bogaţi. În această privinţă, Londra a depăşit oraşul New York pentru al doilea an consecutiv, capitala britanică fiind considerată drept cel mai important oraş pentru ultra-bogaţi.
În New York sunt cei mai mulţi rezidenţi ultra-bogaţi, dar poziţia geografică a Londrei permite acesteia să fie accesibilă, în numai două ore de zbor, unui număr mai mare de 16.000 persoane cu averi de peste 30 milioane de dolari, în comparaţie cu 8.300 în New York.