Sistemul Informatic Integrat Vamal (SIIV) va fi indisponibil în intervalul 10 – 14 martie, ca urmare a relocării infrastructurii IT, a anunțat, într-un comunicat de presă, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
„Agenția Națională de Administrare Fiscală informează cã în perioada 10.03.2016, ora 17.00 – 14.03.2016, ora 08.30, Sistemul Informatic Integrat Vamal va fi indisponibil ca urmare a relocării infrastructurii IT”, se arată în document.
Cu toate că nu va funcţiona sistemul, agenţii economici nu vor resimţi acest lucru, toate operaţiunile desfăşurându-se în mod normal.
“Agenția Națională de Administrare Fiscală precizează că au fost luate toate măsurile administrative necesare pentru ca activitatea vamală a operatorilor economici să se desfășoare în condiții de normalitate, orice eveniment deosebit urmând a fi soluționat cu celeritate”, se mai arată în document.