Supermarketurile ar putea fi obligate să asigure spații de expunere pentru produsele alimentare ale producătorilor români de minim 50%, din care cel puțin 20% să fie alocate producătorilor locali și să perceapă taxe de maxim 5% pentru aceștia, conform unui proiect de lege depus la Parlament de deputați ai PNL.
Proiectul este inițiat de 10 deputați liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda. Proiectul modifică Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare și va intra în dezbatere la Senat, ca primă Cameră sesizată.
Potrivit proiectului, „comercianții persoane fizice autorizate care desfășoară activități de comercializare pentru produse alimentare vor avea obligația ca, pentru produsele alimentare — lapte și produse lactate, carne și produse de carne, fructe, legume și produsele fabricate din acestea, panificație, patiserie și cofetărie—, fabricate de către producători din România să asigure spații de expunere și vânzare de cel puțin 50% din suprafața existentă folosită pentru comercializarea alimentelor. În acest sens, minim 20% din aceste spații să fie alocate către toți producătorii locali”.
Proiectul prevede și că serviciile, discounturile și alte obligații cerute de comercianți producătorilor români de produse alimentare nu vor putea depăși 5% din valoarea mărfurilor comercializate.
Inițiatorii arată, în expunerea de motive, că aceste măsuri propuse în proiect vor duce la „sprijinirea accesului producătorilor români, locali la marile lanțuri de retail, iar consumatorii vor beneficia, la rândul lor, de produse de calitate, proaspete, cu o trasabilitate clară”.
„În România, în ciuda mai multor tentative ale asociațiilor de producători să impună un set de bune practici în relația cu retailerii, reglementările rămân stufoase și permisive. În condițiile în care aproximativ 1,6 milioane de români depind de veniturile din agricultură, iar agricultura contribuie doar cu aproximativ 4% la PIB, este evident că discrepanțele acestea sunt cauzate nu doar de cauze structurale, precum structura proprietății sau tehnologia utilizată, ci și de accesul la piețe de desfacere”, argumentează inițiatorii, în expunerea de motive.