Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, iar doi din cinci liceeni cred că bărbaţii homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în şcoli, potrivit unui studiu al Asociaţiei ACCEPT.
Liceeni LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) se confruntă cu un grad ridicat de bullying, violenţă şi hărţuire, conform studiului „Un liceu sigur pentru toţi: Percepţii şi atitudini faţă de persoanele LGBT în mediul educaţional românesc”, realizat de Asociaţia ACCEPT.
Astfel, şapte din 10 elevi LGBT consideră că tinerii din comunitate nu sunt în siguranţă la şcoală, mai ales din punct de vedere emoţional, în timp ce şase din 10 au fost martorii sau victima unei agresiuni.
Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt „fiinţe inferioare”, iar doi din cinci liceeni cred că bărbaţii homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în şcoli, potrivit studiului.
De asemenea, unul din doi tineri ar fi deranjaţi să aibă un coleg homosexual iar unul din trei elevi nu ar fi de acord să aibă o colegă lesbiană.
Doi din cinci elevi consideră că bărbaţii cu un comportament mai feminin ar trebui să se simtă „ruşinaţi” de felul în care se poartă şi mai mult de 50% dintre cei chestionaţi consideră că operaţiile de reatribuire de gen sunt condamnabile din punct de vedere moral.
Rezultatele studiului mai arată că trei din cinci liceeni declară că ar face orice ca să depăşească o situaţie în care s-ar simţi atraşi de persoane de acelaşi sex.
Doar 5% din elevi ar cere ajutorul unui profesor sau al directorului unităţii de învăţământ în cazul în care ar fi martori ai unei situaţii în care un coleg ar fi batjocorit sau agresat de colegi pe motiv că ar avea altă orientare sexuală.
Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 613 de elevi din 10 licee, provenind din optjudeţe diferite, reprezentative pentru şase regiuni de dezvoltare. Liceeni care au răspuns chestionarului au vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani şi urmează atât licee teoretice, profil uman şi real, cât şi licee tehnologice sau vocaţionale.
Studiul a avut şi o componentă online, prin care au fost chestionaţi 324 de elevi LGBT şi persoane apropiate comunităţii. Cercetarea include, de asemenea, o componentă calitativă, reprezentată de nouă interviuri cu liceeni LGBT care vorbesc despre violenţă şi hărţuire în spaţiul şcolar.
Tinerii LGBT care au răspuns chestionarului online consideră în proporţie de 96% că termenii de „homosexual” şi „lesbiană” sunt folosiţi preponderent cu sens negativ şi, în consecinţă, evită să îşi asume identitatea în spaţiul şcolar, din cauza temerilor pentru siguranţa lor personală.
Spre exemplu, Ştefan, un elev „trans” în vârstă de 17 ani, spune că de la începutul liceului au debutat şi problemele. „Colegii mei mă privesc cu ostilitate şi nu s-au dat niciodată înapoi când a fost vorba de jigniri: poponar, gay şi handicapat sunt la ordinea zilei. Imaginea mea în liceu, a fost şi rămâne, una de persoană cu handicap. Am fost mereu unul suferind de vreo boală mentală. Zi de zi, m-am confruntat cu tot felul de incidente – de la jigniri, la piedici şi îmbrânceli, bărfe,capace, priviri ostile şi asta deşi nu mi-am asumat niciodată identitatea în public. Tot ce pot să spun e că ideile lor despre mine şi despre comunitatea trans sau gay sunt complet false”, a povestit Ştefan
Matei, tot de 17 ani, spune că a discutat despre orientarea lui sexuală cu câteva prietene de care se simţea mai apropiat, însă îi este frică de implicaţii în cazul în care situaţia sa ar fi cunoscută în liceu. „Mă aştept la orice – să primesc mesaje de ameninţare, să mă îmbrâncească, să mă scuipe, poate chiar să mă lovească. Nimic nu e exclus. De fapt în clasa a IX-a s-a şi întâmplat să primesc un pumn în burtă. A venit un tip mai mare din a XII-a, m-a scos pe hol şi m-a întrebat dacă sunt gay, iar eu am negat. Eram pe hol cu mai mulţi colegi în jur şi tipul mi-a dat un pumn în burtă. N-am avut ce să fac. M-a întrebat un prof dacă s-a întâmplat ceva dar n-am vrut să-i spun. Eram la începutul liceului şi mi-era teama că o să se afle că sunt gay şi printre profi”, a povestit Matei.
De asemenea, elevii au atras atenţia asupra nevoii de suport din partea cadrelor didactice, cât şi a necesităţii sancţionării persoanelor care agresează sau hărţuiesc tineri LGBT, indiferent că este vorba de alţi elevi sau profesori. „Orice formă de discriminare trebuie analizată şi trebuie adus în atenţia tuturor că discriminarea nu îşi are locul nici în societate, nici într-un spaţiu educaţional care formează caracterele viitorului”, a declarat Andrei Crăciun, Consilierul Ministrului Educaţiei Naţionale.
„Conform vechiului dicton «pe cine nu ştie îl învăţăm, pe cine nu poate – în ajutăm, pe cine nu vrea – îl obligăm», autorităţile trebuie să îşi realizeze funcţiile (de prevenire şi combatere a discriminării), să informeze părţile interesate, să îi ajute pe profesori, părinţi şi autorităţi locale să dezvolte politici publice la diferite niveluri pe partea de incluziune şi nediscriminare. Deseori, se încearcă minimizarea unei probleme, (pornind de la ideea) că societatea are alte probleme decât cele ale minorităţii LGBT. Nicio problemă nu e mică atunci când vorbim de discriminare, drepturile omului şi drepturile copilului”, a declarat Şerban Iosifescu, Preşedintele ARACIP.
Mediafax