AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 27 februarie

CALENDAR RELIGIOS – 27 februarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie și Talaleu

Greco-catolic – Sf. cuv. Procopie Decapolitul

Romano-catolic – Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.

Sfântul Cuvios Mărturisito Procopie, pomenit în calendarul creștin la 27 februarie, a trăit pe vremea lui Leon Isaurul (717-741), în timpul prigoanei iconoclaste (mișcarea iconoclastă – împotriva icoanelor).

Monah în ținutul său natal, Decapole, și iconodul (cinstitor de icoane), Sfântul Procopie a fost prins, întemnițat și supus la chinuri.

După moartea împăratului iconoclast Leon IV (775-780) cei întemnițați pentru dreapta credință fiind eliberați, Sfântul Procopie s-a întors la mănăstire, unde a rămas până la moarte.

Sfântul Cuvios Talaleu Mărturisitorul a trăit în secolul V, fiind originar din Cilicia.

A intrat din tinerețe în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina. După un timp de stat în mănăstire, Sfântul Talaleu s-a dus lângă cetatea Gavalia din Siria, unde a trăit în asceză într-o chilie.

Cuviosul Talaleu a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul săvârșirii minunilor. Tămăduia toate bolile și neputințele, nu numai la oameni, ci și la animale. Pentru aceasta, mulți locuitori din satele din jurul Gavaliei veneau la el pentru tămăduiri și mulți închinători de idoli s-au întors la Dumnezeu.

Cu ajutorul locuitorilor, Sfântul Talaleu a stricat capiștea idolească (templu sau altar dedicat zeităților antice) din hotarele cetății Gavaliei și a zidit în locul ei o biserică în cinstea Tuturor Sfinților Mucenici, dând slavă lui Dumnezeu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA