Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. (Marcu 13, 14-23)
Capitolul al 13-lea din Sfânta Evanghelie după Marcu este unul al profeţiilor. Domnul Iisus Hristos le-a vorbit celor de atunci despre dărâmarea Templului din Ierusalim, dar şi despre construirea unui templu nou, zidit în sufletul fiecărui creştin. Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi că va veni o vreme de încercare a credinţei şi a celor credincioşi.
Poate celor de atunci le-a fost greu să-şi imagineze că toate acestea se vor adeveri, însă noi cei de astăzi avem sub ochii noştri împlinirea multora dintre cele profeţite de Hristos Domnul.
Totuşi putem spune că vremurile acelea încă nu au venit, şi parcă deja le trăim. Ne întrebăm: unde suntem? Războaie, crime, nedreptate, violenţă, minciună, imoralitate vedem peste tot.
Parcă lumea s-a ridicat împotriva lumii şi omul împotriva omului. Binele a devenit povară, iar răul o amăgire strălucitoare. Peste această lume debusolată Domnul Iisus Hristos Îşi ridică mâna Sa ocrotitoare şi rosteşte: „Pace vouă!” Doar prin El ne vine izbăvirea. (Pr. Dumitru Păduraru)