Acasăoameni noiSTATISTICĂ - Românii cheltuie 7% din bani pe băutură și țigări și...

STATISTICĂ – Românii cheltuie 7% din bani pe băutură și țigări și investesc 1%; economiile muncitorilor în străinătate – 30 de miliarde de euro

spot_img

DISTRIBUIȚI

Românii din țară alocă mai puțin de 1% din cheltuielile gospodăriei pentru investiții, dar cheltuie 7% pe băutură și țigări, susține Adrian Vasilescu, consultant strategie în cadrul Băncii Naționale a României, în timp ce, dintr-o cercetare sociologică, reiese că potențialul de economisire și investiții al celor care lucrează în străinătate este de aproximativ 30 de miliarde de euro.

„Din statistică reiese faptul că o gospodărie din România alocă aproximativ 1% din cheltuieli investițiilor, în care intră case, terenuri, acțiuni la bursă și așa mai departe. Curios este că mai încolo, 5% reprezintă cheltuieli pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, iar de 7%, românii fumează și beau”, a declarat miercuri Adrian Vasilescu, în cadrul conferinței „Diaspora și antreprenoriatul — factori decisivi pentru economia românească”.

La rândul său, președintele fundației FLAME, Cristina Dobre, a prezentat o cercetare sociologică referitoare la banii pe care îi câștigă românii care muncesc în străinătate și care nu sunt trimiși în țară.

„Am analizat remitențele, dar și economiile și investițiile acestor români. În cazul remitențelor, este vorba de 7 miliarde de euro, bani care se îndreaptă către România anual. În ceea ce privește economiile și investițiile, noi credem că este vorba de o sumă foarte mare, un capital care ar putea fi foarte bine atras către țara noastră, respectiv 28 de miliarde de euro”, a explicat Cristina Dobre.

Ea a precizat că s-a pornit de la estimarea că cinci milioane de români trăiesc în străinătate, din care 3,5 milioane trimit anual bani în țară.

„Conform EUROSTAT, un român în Italia câștigă net, anual, 19.000 de euro. Am analizat și am ajuns la concluzia că 9.000 de euro reprezintă cheltuielile curente, prin urmare i-a rămas suma de 10.000 de euro. Din studiul nostru reiese că un transfer mediu anual este de 2.000 de euro. Deci i-au mai rămas 8.000 de euro care, înmulțiți cu 3,5 milioane de trimițători, ne dă un potențial total de economii și investiții uriaș, de 28 de miliarde de euro, sumă care nu este canalizată către România. Pe de altă parte rudele celor care lucrează în străinătate primesc, anual, 2.000 de euro și nu alocă toată suma cheltuielilor, un procent se economisește. Prin urmare se mai strânge un potențial de economisire de 2 miliarde de euro. În total, ajungem la suma fabuloasă de 30 de miliarde de euro. Trebuie să găsim strategii pentru a atrage acest potențial în România”, a mai spus Cristina Dobre.

Din studiul menționat mai reiese faptul că 64% dintre cei intervievați economisesc, însă doar 18% în conturile din România, iar restul de 46% în afara țării. În plus, 62% dintre participanții la studiu spun că economisesc pentru afaceri.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA