Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus reținerea pentru 24 de ore a judecătoarei Poiana Elena, președintele Judecătoriei din Sfântu Gheorghe pentru infracțiuni de corupție. Ea urmează să fie prezentată în fața judecătorului pentru un mandat de arestare de 30 de zile.
Elena Poiană, şi-a vândut integritatea pentru 10.000 de lei. Pentru aceşti bani judecătoarea a acceptat să pună în libertate doi tâlhari periculoşi.
Concret, Poiană ar fi acceptat banii în schimbul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Preţul integrităţii sale: 10.000 de lei. Fapta de corupţie ar fi fost comisă în august 2015, atunci când Elena Poiană era judecător la Tribunalul Harghita.
Descinderile de ieri au venit după ce procurorii au interceptat-o pe judecătoarea Elena Poiană în timp ce negocia şpaga cu rudele unuia dintre suspecţii de tâlhărie, Ferencz Alfred Baricz. Cu mult tupeu, judecătoarea încerca să-şi convingă interlocutorul că e mai ieftin să-i dea ei banii decât să plătească un avocat, care, oricum, nu ar putea să garanteze că va avea câştig de cauză în instanţă. Asta în condiţiile în care Ferencz Alfred Baricz şi Rita Fulop, cei doi suspecţi pentru care magistratul negocia măsura preventivă, au intrat mascaţi peste doi bătrâni, pe care i-au legat şi peste care au turnat benzină cu scopul de a le da foc.
Cei doi fuseseră trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru tâlhărie calificată. Măsura arestului preventiv fusese menţinută de judecătorul de cameră preliminară în 17 august 2015. Atunci a intrat pe fir judecătoarea coruptă.
Pentru a demonstra cât de ieftină e, magistratul le-a explicat rudelor suspecţilor că pentru fapte precum sunt cele de care sunt acuzaţi cei doi nu se dispune măsura controlului judiciar. Cu toate astea nu a reuşit să-i convingă decât pe cei din familia lui Ferencz Alfred Baricz să-i dea banii. I-a eliberat însă pe amândoi suspecţii ca să nu dea de bănuit, astfel că pe 20 august Ferencz Alfred Baricz şi Rita Fulop au fost plasaţi sub control judiciar.
Sursa: stiripesurse.ro