Povestea care urmează e una urâtă. Așa cum, din păcate, sunt toate poveștile cu și despre politicieni. Subiectul e foarte cunoscut, a fost întors pe toate fețele, s-a scris și vorbit pe marginea lui, a produs consecințe cu bătaie lungă, deocamdată imposibil de sesizat și analizat de către artificierii care l-au detonat.
Doi consilieri locali ai PSD Baia Mare, Gabriela Hofer și Elena Cărăușan, au votat proiectul de hotărâre prin care administrația locală va accesa un credit rambursabil în valoare de o sută de milioane de lei, în vederea finanțării unor proiecte urbane, considerate a fi vitale pentru dezvoltarea municipiului. Înaintea ședinței, consilierii social-democrați au primit dispoziție de la Gabriel Zetea, președintele filialei județene, să nu voteze proiectul. Ca să fie sigur de reușita demersului său, Zetea le-a cerut aleșilor locali să nu participe la ședința respectivă.
Hofer și Cărăușan n-au fost de acord cu sarcinile trasate de președinte, au mers la ședință și au votat în favoarea proiectului. Hofer este și viceprimarul municipiului, după ce Dumitru Matei s-a retras din funcție. Proiectul de hotărâre a fost întocmit de conducerea executivă a primăriei, deci viceprimarii au fost de acord, l-au inițiat și aprobat. Oare ne-ar putea spune domnul Zetea din Seini, în ce situație ar fi fost pus viceprimarul Hofer dacă nu s-ar fi prezentat la ședință sau ar fi votat împotriva propriului proiect?
Elena Cărăușan este un vechi membru al PSD, dacă nu mă înșel, se numără printre fondatorii formațiunii. Are o bogată experiență, a avut funcții de conducere în mai multe instituții, știe ce trebuie să facă și, sigur, nu are nevoie să-i spună cineva cum să voteze.
Supărat pentru că nu i-au fost ascultate poruncile, Zetea a reacționat imediat anunțând retragerea sprijinului politic pentru cele două rebele. După câteva zile a venit comunicatul de presă prin care s-a transmis hotărârea BPJ al PSD privind excluderea din partid, dar și motivația acestui act nesăbuit. Normal, Hofer și Cărăușan vor ataca decizia la forurile superioare ale partidului, dar pe noi nu ne mai interesează care va fi deznodământul poveștii.
După ce am publicat mai multe articole referitoare la acest subiect, au apărut și comentariile aferente. Dacă am face abstracție de faptul că un autor are mai multe comentarii sub nume diferite, am putea să ne mirăm de valul de simpatie de care se bucură liderii PSD Maramureș. Comentatorii se întrec să le desființeze pe cele două consiliere care și-au permis să voteze exact așa cum au jurat la începutul mandatului. Jurământ care le obligă să fie alături de interesele cetățenilor și ale orașului, dar care nu le conferă nici un angajament cu partidul care le-a pus pe liste.
Postacii din zona PSD le întreabă pe cele două excluse ce au făcut pentru Baia Mare și, evident, răspund tot ei: nimic. Dacă ar avea un pic de minte, dar nu au, n-ar pune o asemenea întrebare că își bagă șeful în rahat. Dacă n-au făcut nimic de vină sunt cei care conduc PSD Maramureș, pentru că nu își lasă aleșii să aibă inițiative concrete și corecte pentru cetățeni. Iar când au făcut ceva, iată, au fost date afară.
Același lucru se întâmplă și în PNL. Mircea Dolha i-a amenințat și el pe cei trei consilieri pe care liberalii îi mai au, interzicându-le să participe la ședință. Două partide aflate, chipurile, în opoziție, dar care au acționat împreună împotriva băimărenilor.
Sunt convins că Zetea n-a învățat nimic din toată povestea astea, iar de la Dolha nici nu pot avea așteptări. Listele pentru locale vor fi pline de candidați supuși, ascultători, potenți financiar ca să-și susțină campania și să doneze ceva către partide. Indiferent de rezultat, banii se vor evapora și se vor solidifica apoi prin unele buzunare, exact cum s-a întâmplat de fiecare dată în campaniile electorală.
A venit vremea ca băimărenii să pună capăt acestei mascarade sinistre și să nu se mai lase păcăliți. Din povestea celor două consiliere am aflat ce pățesc aleșii care nu respectă indicațiile primite de la niște indivizi ce n-au nimic comun cu interesele și aspirațiile băimărenilor. Ca să-și atingă scopurile murdare, sunt capabili de orice, inclusiv să-și sacrifice colegii sau să pună piedici în dezvoltarea orașului, stabilind ei cum și ce trebuie să voteze aleșii cetățenilor.
Dacă nu vom fi atenți, istoria se va repeta. Toți suntem de acord că partidele au rol determinant într-o democrație. Din păcate, la ora actuală, partidele din România sunt grupări de tip mafiot, care acționează în interes propriu, în detrimentul cetățenilor. Ca să devină cu adevărat partide de tip occidental, singura soluție pe care o avem la îndemână este să nu le permitem accesul la dregătoriile publice. Dacă nu vor mai avea la îndemână ciolanul de ros, vă asigur că se vor moderniza și transforma într-un timp record. Băimărenii sunt printre primii din România care vor putea să tragă partidele pe linia moartă din depou, obligându-le să se schimbe din temelie.
Sigur că mazilirea celor două consiliere din PSD face parte dintr-un plan bine pus la punct de către cei care speră ca într-o zi să pună mâna pe Baia Mare. Pentru că se dorea eliminarea cu orice preț a viceprimarului din calea cuiva, s-a profitat de ocazia ivită. A fost ca o pleașcă, vorba unui distins politician democrat, pentru manipulatorii de doi bani din PSD. Dar despre asta, altădată.
Grigore Ciascai