Ortodox – Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei

Greco-catolic – Sf. cuv. Martinian

Romano-catolic – Sf. Martinian, pustnic

Sfântul Cuvios Martinian, pomenit în calendarul creștin la 13 februarie, s-a născut în Cezareea Palestinei, în timpul împăratului Constanțiu (337-361). S-a retras de tânăr într-o peșteră, unde a trăit 25 de ani, primind darul facerii de minuni, vindeca astfel mulți oameni cu sfintele sale rugăciuni.

Pentru acest dar al său, Sfântului Martinian a pătimit numeroase ispite și năluciri, pentru a fi îndepărtat de viața pustnicească. Cel mai mult a fost ispitit însă cu patima desfrânării.

Luptându-se cu ispitele, Sfântul Martinian s-a aruncat în foc atunci când a fost ispitit de o femeie. În urma acestei întâmplări s-a refugiat pe o insulă unde primea periodic pâine și apă de la un marinar. Dar și aici a venit o femeie, Fotini, singura supraviețuitoare a unei furtuni.. I-a lăsat hrana și adăpostul său, iar el s-a aruncat în mare și l-au dus la uscat doi delfini.

A trăit în pribegie restul vieții, umblând din loc în loc și din cetate în cetate, înstrăinîndu-se și spunându-și că trebuie să fugă pentru a nu fi ajuns de ispită.

În pribegia sa n-a purtat nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici două haine, nici bani la brâu și nimic spre trebuința trupească. Oriunde intra în cetate sau în sat, întreba cine este acolo om bun și găzduia la dânsul, primind hrană, iar unde îl ajungea noaptea, ori în pustie, ori la câmp, acolo petrecea odihnindu-se puțin.

Doi ani cutreierând astfel, a trecut prin multe cetăți și la sfârșit a mers la Atena, unde și-a dat sufletul lui Dumnezeu într-o biserică.