AcasăsiugariuNU SUNT DE ACORD - Preoţii ortodocşi dezaprobă sărbătoarea de Valentine’s Day

NU SUNT DE ACORD – Preoţii ortodocşi dezaprobă sărbătoarea de Valentine’s Day

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sărbătorile „de import” nu au fost niciodată pe gustul preoţilor ortodocşi care au văzut în ele un prilej de a atrage tinerii de pe “calea cea dreaptă”. Astfel, în preajma sărbătorii de Sfântul Valentin, aceştia îndeamnă spre înfrânare şi cumpătare.

“Este agreată de români, de tineret în general, pentru că, în general, lucrul mai puţin plăcut înaintea lui Dumnezeu parcă prinde mai uşor. Ideea de bază nu este rea. Este vorba despre dragoste, despre iubire între doi tineri dar de aici până la a transforma această virtute, poate cea mai importantă care există în creştinism, în libertinaj sau alte aspecte negative este un drum mai lung şi care din păcate este foarte mult tineri în ziua de astăzi”, a declarat preot Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe spun că nu au nimic împotriva sentimentului pe care sărbătoarea o invocă ci a modului în care aceasta se manifestă.

“Noi, Biserica Ortodoxă şi Biserica Creştină în general trebuie să apere foarte clar instituţia cea mai importantă: familia, pentru că însuşi Isus Hristos a arătat importanţa acestei instituţii pentru Biserica Creştină. La o astfel de sărbătoare nu ne putem juca de-a căsătoria de o zi pentru că este un lucru foarte serios. Nu ne putem juca de-a reclamele în supermarketuri unde, pentru că e Valentine’s Day, să fie afişate pe rafturi prezervative şi alte lucruri care să te conducă la desfrâu şi atunci Biserica Ortodoxă nu poate să fie de acord cu aşa ceva. Suntem de acord să existe dragoste între tineri de genuri diferite, bărbat şi femeie dar nu în modul acesta care deja denaturează”, a mai spus preotul.

În ciuda faptului că şi românii au Dragobetele pe data de 24 februarie, sărbătoarea importată a Sfântului Valentin a câştigat din ce în ce mai mult teren şi popularitate în rândul tinerilor.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA