Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. (Marcu 10, 46-52)

Când Iisus a ieşit din Ierihon, Bartimeu orbul a simţit că ceva se întâmplă în jurul său. Mulţimile vorbeau despre Iisus Învăţătorul din Nazaret. În sufletul lui Bartimeu a încolţit o speranţă! Oare ar fi posibil ca şi el să vadă lumina zilei?

Şi a îndrăznit! A început să strige cu atâta putere încât a acoperit cu vocea sa toată vânzoleala din juru-i. Bartimeu L-a numit pe Domnul Hristos „Fiul lui David“. Înţelegea că doar un om al lui Dumnezeu poate să-i ofere vederea.

Domnul Hristos l-a chemat la Sine. Orbul şi-a lăsat haina şi a venit în faţa Mântuitorului. A lăsat „haina“ acestei lumi şi s-a grăbit să meargă în faţa lui Dumnezeu. Domnul Hristos i-a spus: „credinţa ta te-a mântuit”. Şi a primit ce a dorit – vederea! A crezut în vindecare şi iată acum vedea şi el rodul credinţei.

Bartimeii zilelor noastre, cei care au ochi, însă nu-L mai pot vedea pe Domnul Hristos, să fie cu luare aminte: Dacă strigi, Domnul Hristos te cheamă la Sine! (Pr. Dumitru Păduraru)