Textul a apărut în categoria „Căsătorie” a unui ziar românesc. Anunţurile pentru cereri în căsătorie par să fie de dată recentă, însă nu este tocmai aşa. Chiar şi în urmă cu mai bine de 100 de ani, acest obicei era destul de des întâlnit, cu precădere în rândul domnilor.
În anul 1909, un tânăr ofiţer al Armatei Române publica într-un ziar un anunţ prin care încerca să-şi găsească sufletul pereche. Încă din titlu ne putem da seama de intenţiile soldatului: „Căsătorie”, în timp ce textul are scopul de a prezenta în detaliu toate cerinţele pe care le avea cel aflat în căutarea marii iubiri.
Deşi nu se semnează, amorezul nu ezită să se descrie aşa cum ştie el mai bine („Tiner inteligent, oficer în reservă, etate 29 ani”) şi nu ascunde faptul că are un venit destul de consistent pentru acea perioadă („venit fix anual de 3000 coroane, avere privată 6000 coroane şi va moşteni 10-15 mii coroane”). Toată agoniseala sa va fi închinată către cea care îi va fi „soţia vieţii”.
Cerinţele pe care tânărul ofiţer le are de la viitoarea sa consoartă par să nu fie foarte diferite de cele de astăzi: „Româncă frumoasă, cultă, vieaţă nepătată, gospodară, fără capriţuri şi pretensiuni”. Mai pe scurt, femeia perfectă.
Pe lângă zestrea pe care fata va trebui să o aibă („numerar 6000 coroane, precum şi mobile pentru 4 odăi”), ea va trebui să respecte o cerinţă principală: „cât de puţin se ştie căsni pianul, dar cu atât mai bine înverti lingura la foc”. Nici de această dată, bărbatul nu face excepţie de la regulile care se aplică şi astăzi în cazul burlacilor care doresc să-şi pună pirostriile.
În finalul anunţului, tânărul recunoaşte că este conştient de ce va urma după ce se căsătoreşte şi menţionează un citat din Biblie „Ce agoniseşte bărbatul, femeia se ştie cruţa”.
Descopera.ro
