O localnică din Groşi va avea parte de căldură în această iarnă datorită generozităţii slujitorilor bisericii.
Miercuri, 20 ianuarie 2016, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Groşi şi Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare a dăruit o cantitate generoasă de lemne pentru încălzirea căminului familiei Muguriţei Fărcaş, din Groşi. Lemnele care vor încălzi casa femeii au fost schele pentru construcţia Catedralei şi preoţii le donează sistematic oamenilor nevoiaşi, pe măsură ce şantierul înaintează.
Această acţiune nu a fost una întâmplătoare, ea continuând şirul de acţiuni social-filantropice întreprinse de către slujitorii Catedralei episcopale în vederea sprijinirii mai multor familii nevoiaşe din Episcopie. „Acţiunea de astăzi s-a dorit a fi un ajutor, pentru a mai reduce din problemele, deloc simple, pe care familia credincioasei Fărcaş Muguriţa le-a înfruntat cu credinţă şi discreţie în ultimii ani: doamna Muguriţa se află imobilizată la pat de peste trei decenii, iar ajutorul ei vine atât din partea fiicei acesteia, Laura – care nici ea nu a fost ocolită de probleme de sănătate, precum şi din partea altor oameni mărinimoşi ai parohiei Groşi”, a precizat preotul Claudiu Pop, care a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în această acţiune.
Ana Pop