Acasăoameni noiA VRUT SĂ SCAPE DE BABAC - Principesa Margareta a înregistrat mesajul...

A VRUT SĂ SCAPE DE BABAC – Principesa Margareta a înregistrat mesajul video prin care anunţă decesul Regelui

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jurnaliștii monarhiști Roxana Iordache și Marius Ghilezan au scris pe Facebook că, în acest moment, Regele Mihai ar fi prizonierul unor structuri sugerând că acestea ar aparține serviciilor de informații, iar de acest lucru nu ar fi străin Principele Radu, soţul Principesei Margareta.

Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal alături de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Doina Cornea, Eleodor Focsăneanu și alții, a scris că Regele nu mai ia nici o hotărâre, iar toate actele și mesajele sale sunt, de fapt, realizate de alții. Chiar actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de Rege, a susținut Roxana Iordache.

Scandalul a fost amplificat de avocatul Casei Regale, Ioan Luca Vlad, care i-a amenințat pe cei doi jurnaliști cu procese.

Andrei Bădin, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public își are originea în anii 1992-1994 și a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.

„Ce se vede acum public este rezultatul disensiunilor din Casa Regală începute cândva prin 1992 atunci când Principesa Margareta a intrat în dispută cu Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, unul din marii susținători ai monarhiei. Principesa dorea o colaborare, coabitare, cu regimul Iliescu, Corneliu Coposu se opunea. De atunci au avut loc contacte discrete între Principesă și trimiși de la București, iar intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda și mai apoi negocierile din Elveția cu regimul Iliescu au alungat mulți din monarhiștii vechi. Între timp Radu Duda și-a consolidat Puterea în Casa Regală și practic acum el e cel care o conduce, Regele nu mai are absolut nici o putere”, a susținut Bădin pentru flux24.ro.

Mai mult, Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care urmează să fie prezentat la moartea Regelui Mihai, mai precizează Andrei Bădin.

Sursa: stiripesurse.ro

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA