Petru şi Pavel. Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a schimbat cu numele de „Chifa”, care înseamnă piatră și pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos (cephas în aramaică — piatră sau rocă).

Sfântul Petru locuia în Capernaum și era de meserie pescar, fiu al pescarului Iona și frate al Sfântului Apostol Andrei. L-a cunoscut pe Iisus prin fratele său Andrei, cel dintâi chemat la apostolat.

Sfântul Apostol Petru a mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17). După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit și Înviat (Faptele Sfinților Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.

Sfântul Apostol Pavel se numea înainte Saul, fiind evreu din seminția lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.

De aceea, Sfântul Pavel a fost numit „Apostol al Neamurilor”. A fost martirizat la Roma prin decapitare, în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67.

Tradiții, obiceiuri

Conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc apostolii Petru şi Pavel, marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe sa pornească grindina asupra acestora, marunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca morţii să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vin, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.

Se spune, despre Sfintii Petru si Pavel, că stau în Lună, unul in dreapta si unul în stânga acesteia. Petru este cel care ţine cheile de la porţile Raiului, el fiind considerat mâna dreapta a lui Dumnezeu.

În ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel, se spune că privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în aceasta zi.  Femeile văduve nu au voie sa manance mere până în ziua Sfantului Ilie, ca să fie sanatoase. Si despre cuci se spune că se transformă în soimi în aceasta zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SânPetru este cel mai cunoscut din calendarele populare romanesti, el neavand un numar fix de zile de post si fiind vestit de catre aparitia licuricilor si tacerea cucilor.